Eveniment

Incendiile şi cutremurele, dezastrele de care se tem cel mai mult românii pentru locuinţe

Incendiile şi cutremurele, dezastrele de care se tem cel...

Autor: Raluca Ghinea

10.11.2015, 11:01 201

Astfel, 38,1% dintre participanţii la sondaj au spus că cea mai mare ameninţare pentru casa lor ar fi izbucnirea unui incendiu la ei sau în casa vecinilor, iar 30,5% au menţionat cutremurul, arată rezultatele unui sondaj realizat în cadrul unei campanii de informare privind asigurările de locuinţe.

Pe de altă parte, alunecările de teren (indicate de 1,8% dintre respondenţi ) şi inundaţiile (0,9%) au ocupat ultimele locuri în topul riscurilor de care se tem românii.

Potrivit răspunsurilor, 43% dintre participanţi au avut o inundare provocată de spargerea conductelor, 80% dintre aceştia locuind la bloc, iar 4,93% au avut un incendiu în locuinţă.

La sondaj au participat 1.766 de respondenţi, cu bărbaţi şi femei în proporţii egale, dintre care 62% locuiesc la bloc, iar 78% stau la oraş.

Aproape jumătate dintre români (49,7%) au auzit de o spargere a unei locuinţe care a avut loc fie în zone învecinate, fie în acelaşi bloc cu ei, pe aceeaşi stradă sau în acelaşi cartier. De asemenea, 13,1% au declarat că au primit în casă o persoană străină, care invocă motive precum vânzări de bunuri, executări lucrări construcţii/reparaţii sau solicitare de ajutor.

Aproape 4 din 10 români (37,2%) postează fotografii din călătorie pe pe reţelele de socializare în timp ce sunt plecaţi în vacanţă. De asemenea, 18% dintre respondenţi au declarat că atunci când pleacă în vacanţă vorbesc despre acest lucru pe Facebook sau pe alte reţele de socializare.

Doar 23,1% dintre respondenţi consideră că o asigurare obligatorie de locuinţă reprezintă o protecţie suficientă pentru locuinţa lor.

Campania de informare din luna octombrie a fost susţinută de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID) şi Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor (APPA), fiind distribuite 500.000 de broşuri informative dedicate la nivel naţional.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO