Eveniment

Infrastructura rutieră, în centrul discuţiilor dintre Guvernul Tudose şi Banca Mondială

Infrastructura rutieră, în centrul discuţiilor dintre...

Autor: Gabriel Pecheanu, Mediafax

12.12.2017, 15:11 186

Infrastructura rutieră, cea a sistemului judiciar şi a domeniului sănătăţii au fost principalele subiecte abordate la întrevederea pe care viceprim-ministrul Marcel Ciolacu a avut-o, marţi, cu o delegaţie a Băncii Mondiale.

”Vicepremierul Ciolacu a subliniat interesul şi deschiderea Guvernului României de a lucra cu Banca Mondială, precum şi buna colaborare dintre cele două instituţii. De asemenea, Marcel Ciolacu a arătat că prioritatea Guvernului o reprezintă investiţiile, context în care a amintit că Executivul şi-a propus în 2018 o creştere a acestora cu 20 % faţă de anul 2017”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Totodată, potrivit sursei citate, oficialul român a declarat că, din punct de vedere al interesului public, investiţiile în infrastructura rutieră sunt de maximă importanţă.

„Intenţionăm să aducem modificări legislaţiei achiziţiilor publice, astfel încât proiectele de infrastructură rutieră să poată fi implementate mai repede, mai uşor, iar România să se poată dezvolta în acest domeniu în acelaşi ritm cu ţările din regiune”, a declarat, conform comunicatului Guvernului, vicepremierul Marcel Ciolacu.

Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, prezent la întâlnire, a afirmat că în cadrul ministerului este în curs de realizare Unitatea de Management a Proiectului pentru construcţia autostrăzii Ploieşti-Braşov, model care, dacă va avea rezultatele scontate, va fi extins.

Un alt subiect discutat a fost colaborarea Băncii Mondiale cu Ministerul Justiţiei pe proiectele care se focalizează pe facilitarea accesului la justiţie, construirea Cartierului Justiţiei fiind unul extrem de generos în acest sens, atât prin dimensiunea financiară pe care o presupune, cât şi prin scopul pe care şi-l propune, acela de a reuni toate instituţiile judiciare din Bucureşti într-un singur areal.

La rândul său, vicepreşedintele Băncii Mondiale, Cyril Muller, a subliniat colaborarea foarte bună pe proiectele din domeniile sănătăţii şi justiţiei.

Alte subiecte discutate au vizat domeniul educaţiei, cu referire la implementarea învăţământului dual şi coordonarea dintre învăţământ şi piaţa muncii, dar şi promovarea proiectului de Lege privind parteneriatul public-privat.

La întâlnire au mai participat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, secretarul de stat Florin Vodiţă şi consilierul de stat, Dana Mocanu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO