Inundaţiile fac pagube de aproape 0,6% din PIB

1 iul 2010 Autor: Doina Anghel

Bilanţul inundaţiilor care au lovit jumătatea de nord a României la începutul săptămânii este dezastruos: 22 de persoane şi-au pierdut viaţa, 7.000 de persoane au fost evacuate, 2917 locuinţe au fost inundate şi 206 case sunt distruse, cuantumul fiind de aproximativ 0,6% din PIB, potrivit oficialilor.

În aceste condiţii, România ar putea primi de la UE un ajutor de 75 de milioane de euro pentru refacerea infrastructurii, a anunţat ieri ministrul administraţiei şi internelor Vasile Blaga în şedinţa de guvern. Ministerul Muncii va acorda fiecărei familii care are membri decedaţi în inundaţii un ajutor social de 5000 de lei.

Însă dezastrul nu se va opri aici de vreme ce meteorologii au extins avertizarea cod galben pentru ploi pentru zona Moldovei şi Dobrogea până astăzi la ora 9. Premierul Emil Boc a hotărât ieri ca toţi miniştrii să meargă în zonele calamitate până la finalul inundaţiilor şi a cerut prefecţilor aflaţi în concediu de odihnă să fie rechemaţi imediat la muncă, insistând totodată, împreună cu ministrul administraţiei, pentru "măsuri mai ferme" de evacuare a sinistraţilor.

"Situaţia de la faţa locului reflectă doar o parte din ce se vede la televizor", a spus Boc, care a fost marţi în nordul Moldovei.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
inundaţii
, PIB
, Romania
Vizualizari:
Printeaza
Momentan este un comentariu Comenteaza si tu
Comentarii (1):
Cristi - 01 iulie 2010, 13:58

Scrieti prostii. Dupa sedinta de guvern de ieri, Blaga a mentionat clar ca cifra de 0.6% nu se refera la pagubele generate de inundatii, ci la nivelul minim al pagubelor necesar accesarii fondului european de solidaritate. Cu alte cuvinte, daca pagubele nu vor ajunge la 0.6% din PIB, nu putem accesa fondul respectiv.
Vladescu a adaugat ca impactul inundatiilor asupra bugetului este deocamdata minor.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine