“Cât am trăit în Anglia nu am spus niciodată la mine acasă…. Eu întotdeauna am vazut România ca locul în care m-am născut, în care am trăit, în care vreau să trăiesc şi locul unde vreau să mor şi ….. şi sunt mândră de schimbările prin care trece România, sunt mândră de toţi colegii mei …care au plecat afară şi s-au întors în România ca să schimbe ceva. Cred că suntem aşa ca nişte ghiocei care se zbat prin zăpada de martie şi care împreună vor face o Românie mai bună”
Despre familie şi sacrificii Ioana Drăgan spune că cel mai greu moment din viaţa personală a coincis cu cel mai fericit din viaţa profesională : “… când profesorul Nicolaides m- a acceptat să mă întorc ….la Harris Birthright Research Centre for Fetal Medicine de la King's College Hospital din Londra pentru a face chirurgie fetală şi a trebuit să mă duc acasă şi să mă uit în ochii soţului meu şi să îi spun: ştii, eu fac din nou bagajele şi o să plec şi vreau să fac lucrul ăsta, pentru că asta voi învăţa şi asta voi face mai departe. A fost greu sa îmi strâng din nou toata viaţa, să o împachetez în 4 cutii de carton şi să plec în Anglia lăsând totul în spate… “
Redăm intergral interviul acordat agenţiei MEDIAFAX şi Gândul.info de Ioana Drăgan.
Reporter: Care a fost cea mai mare şansă pe care ai primit- o de la viaţă?
Ioana Drăgan: Cea mai mare şansă pe care am primit -o de la viaţă a fost posibilitatea de a pleca în Londra să învăţ o meserie care la noi în ţară nu există şi anume să învăţ medicina materno -fetală. E o specializare aparte, o ramura separarată a specializării mele de bază a obstreticii şi ginecologiei. De fapt această subspecializare a fost iniţial inventată,ca să zic aşa, în Londra de către un grup temerar de oameni adunaţi de prin toate colţurile Europei şi ei au avut această şansă nemaipomenită de a sta sub aripa profesorului Rodek şi de a privi şi a înţelege dezvoltarea unui bebeluş în burta mămicii lui. Când am auzit prima data despre medicina materno fetală eram în anul şase de facultate şi a fost un curs opţional pe care am decis să îl fac. Nici nu- mi venea să cred că există o astfel de ramură a medicină, că putem să ştim lucruri despre un bebeluş înainte ca el să vină pe lume şi să îl cunoaştem cu toţii şi când am aflat pentru prima dată că pot să fac aşa ceva, deşi nu la mine în ţara, mi-am depăşit toate opreliştile care mi-au fost puse în drum ca să pot să ajung acolo şi să învăţ alături de cei mai mari doctori şi să pot şi eu, odată, în viitorul meu, să fac medicină materno fetală. Consider că anul 2012, când am plecat din ţară în ianuarie, a fost cea mai mare şansă pe care viaţa mi-a dat- o, m-am agăţat de ea cu toată puterea, a fost o lecţie grea pentru mine şi profesională şi ca dezvoltare personală, ca om , dar nu regret nicio clipă!
Reporter: Care a fost cea mai frumoasă zi din cariera ta?
Ioana Drăgan: Cea mai frumoasă zi din cariera mea a fost când am operat pentru prima dată intrauterin o pereche de gemeni. Am spus că am plecat pentru prima dată în Londra în 2012 , am stat acolo doi ani, doi ani şi jumătate aproape şi am învăţat să fac ecografie, să pun diagnostic, să urmăresc o sarcină normală, să imi dau seama când un bebeluş este sănătos sau atunci când are nevoie de suportul nostru din exterior, apoi m-am întors în ţară, am stat aici încă un an de zile şi am plecat din nou în Anglia în 2016, de data asta ca să învăţ să fac chirurgie fetală, adică să operez bebeluşi la mamica lor în burtică. Iar prima intervenţie pe care am făcut-o eu singură, sub observaţia profesorului Kypros Nicolaides, a fost în apropiere de ziua mea, în aprilie în 2016 şi am considerat că a fost cea mai minunată zi din viaţa mea. Ai aşa un sentiment, simţi că pătrunzi într-un spaţiu atât de privat şi de intim şi ai o şansă să repari ceva şi să dai un nou început unei vieţi. Era o pereche de gemeni de 16 săptămâni care erau în pericol pentru că un bebeluş îl hrănea prea mult pe celălalt, un bebeluş era foarte mic, celălalt era foarte mare şi practic trebuia să- i separăm şi să le creăm premizele unui nou început. Şi asta am făcut pentru prima dată singură şi a fost un moment wow , n-am putut să dorm două zile după, numai la asta m- am gândit şi pentru mine a fost cea mai mare bucurie. Apoi când gemenii s-au născut şi mama a venit cu ei să mi-i prezinte a fost un moment extrem de emoţionant , am plâns alături de ea pentru că ne aduceam amândouă aminte cum la 16 săptămâni, când bebeluşii aveau doar 150 şi 200 de grame, stăteam în faţa acestei femei şi îi spuneam că, dacă nu facem ceva, s-ar putea să nu-şi ţină niciodată copiii în braţe.
Reporter: Care a fost cea mai grea zi din cariera ta?
Ioana Drăgan: Zile grele sunt în fiecare săptamână, în fiecare lună, de mai multe ori pe an. Zilele cele mai grele sunt acelea în care stai în faţa unui părinte şi îi spui că din păcate expertiza ta medicală te îndreptăţeşte să-i spui că copilul are practic o boală incurabilă sau o afecţiune care îi va fi fatală după naştere. Sunt multe astfel de cazuri, din păcate însă este realitatea în care trăim. Pe de-o parte este cel mai greu lucru din meseria mea dar pe de altă parte este şi lucrul pentru care sunt cea mai recunoscătoare că pot să îl fac, pentru că practic dând un diagnostic prenatal, fie el şi nefavorabil , ajuţi părinţii şi îi fereşti de o eventuală tragedie care ar putea să apară odată cu naşterea copilului, pentru că nimic nu e mai şocogen decât să te trezeşti în faţa unui fapt împlinit despre care nu aveai nici o idee . Deci mi- e greu să imi aduc aminte de un moment dificil, mai degrabă o serie de zile nefericite.
Reporter: De ce te-ai întors în ţara având şansa să lucrezi în străinătate, medicii români pleacă , nu vin acasă.
Ioana Drăgan: Aşa este! Am avut mai multe oportunităţi să rămân în Anglia, şi în afara Angliei, în Elveţia, în Franţa, am decis să mă întorc acasă pentru că sunt puţini medici care fac ce fac eu . Suntem o mână de oameni şi mă bucur că suntem prieteni, ne cunoaştem colaborăm, lucrăm între noi , ne cerem părerea unul altuia şi sunt recunoscătoare acestui lucru. M-am întors în România pentru că eu cred că pot schimba ceva, cred că ştiu destul de multe încât să- i învăţ şi pe alţii din puţina şi restrânsa aripă a medicinei pe care o practic, şi-mi doresc ca românii , femeile însărcinate din România, să aibă acces la o medicină prenatală aşa cum am văzut că se face în Anglia atât în domeniul de stat cât şi în cel privat, pentru că în Anglia, pe lângă practica mea de zi cu zi în spitalele de stat, lucram şi în mediul privat şi e şi acolo o lume cu totul aparte. Cred că sistemul privat de sănătate din România este departe de ceea ce înseamnă sistem privat de sănătate oferit afară şi sunt extrem de recunoscătoare că am avut parte şi că pot sa lucrez într-un cabinet medical cum este Femme boutique care se ridică la nişte standarde occidentale, unde femeile au parte de medici cu pregatire de nota 10, la fel cum eu am văzut ca se face meserie la Londra pe Harley Street.
Reporter: Ce înseamnă România pentru tine?
Ioana Drăgan: România pentru mine este acasă. Cât am trăit în Anglia nu am spus niciodată la mine acasă e aşa, referindu-mă la Londra , sau la noi se face medicină altfel. Eu întotdeauna am văzut România ca locul în care m-am născut, în care am trăit, în care vreau să trăiesc şi locul unde vreau să mor şi un loc pe care îl privesc cu drag şi sunt mândră de schimbările prin care trece România, sunt mandră de toţi colegii mei de şcoală generală, de colegii mei de liceu care au plecat afară şi s-au întors în România ca să schimbe ceva. Cred că suntem aşa ca nişte ghiocei care se zbat prin zăpada de martie şi care împreună vor face o Românie mai bună.
Reporter: Ce îţi place şi ce nu îţi place la ţara ta în acest moment?
Ioana Drăgan: Ce îmi place la ţara mea acum este vântul schimbării , pe care îl simt din ce în ce mai mult. Aşa cum am spus, toţi tinerii care vin cu idei noi, vin cu expertize de afară, vin cu un standard altfel decat standardul de bază din România. Ce nu îmi place este piramida care încă există în care baza e dată de un sistem învechit, cu preconcepţii şi mă refer aici în toate domeniile, fie el educaţional, medical, social , politic, economic. Cred că o să mai dureze un pic până o să putem să schimbăm cu adevarat mentalitatea acestei piramide, dar eu sunt optimistă, sunt în general o fire optimistă şi cred că, toţi , fiecare câte un pic , pot aduce un aport major la locul unde România işi doreşte să fie peste 15 -20 de ani .
Reporter: Care a fost cea mai frumoasă zi din viaţa ta personală?
Ioana Drăgan: Cea mai frumoasă zi din viaţa mea personală a fost în momentul în care soţul meu m-a cerut de nevastă . Eram în Londra şi a fost o surpriză pentru mine, sărbătoream 9 ani de când suntem împreună şi am ieşit la masa. El venea în vizită destul de des, a fost un sacrificiu mare pentru amândoi să trecem prin perioada asta lungă a mea în Londra şi el în România, însă e un om minunat care m-a susţinut în tot ceea ce fac şi care m- a împins mereu de la spate să fiu mai bună şi să fac mai multe şi cu ocazia aniversării noastre de 9 ani de relaţie m-a cerut de nevastă şi am fost extrem de emoţionată şi fericită.
Reporter: Care a fost cea mai grea zi din viaţa ta personală?
Ioana Drăgan: A fost acelaşi moment care a fost poate una din cele mai fericite zile din viaţa mea profesională : momentul când profesorul Nicolaides m- a acceptat să mă întorc din nou în departamentul din Harris Birthright Research Centre for Fetal Medicine de la King's College Hospital din Londra pentru a face chirurgie fetală şi a trebuit să mă duc acasă şi să mă uit în ochii soţului meu şi să îi spun: ştii, eu fac din nou bagajele şi o să plec şi vreau să fac lucrul ăsta, pentru că asta voi învăţa şi asta voi face mai departe. A fost greu să îmi strâng din nou toata viaţa, să o împachetez în 4 cutii de carton şi să plec în Anglia lasând totul în spate: familie, iubitul meu de 9 ani de zile, părinţii mei , pacienţii mei, locul meu de muncă, a fost foarte greu.
Reporter: Ce consideri extraordinar în viaţa ta?
Ioana Drăgan: Ambiţia mea!Ambiţia mea cred că e cel mai mare dat al meu şi îi mulţumesc mamei mele că m-a făcut să fiu şi mai ambiţioasă decât sunt. Ambiţia şi dorinţa de autodepăşire.
Reporter: Care este minunea sau miracolul vieţii tale, dacă a existat?
Ioana Drăgan: Cred ca miracolul vieţii mele este faptul ca m-am născut în familia în care m-am născut. Am nişte părinţi care şi-au dorit să facă un om muncitor, un om ambiţios, un intelectual din mine, m-au susţinut şi m-au împins mereu să merg mai departe, nu mi-au pus nicio oprelişte, m- au lăsat să decid pentru mine ce este mai bine, de mică fiind. Mi- aduc aminte că mama m- a trimis pentru prima dată în tabără când aveam doi ani şi jumătate. Toată lumea în jur era stupefiată, se mirau toţi cum să îţi laşi copilul de doi ani jumăte să plece singur în tabără şi mama îmi povesteşte mereu că ea crezut foarte mult în mine şi în capacitatea mea de autocontrol şi de a decide pentru mine ce e bine şi ce e rău şi niciodată nu mi-a spus nu face asta pentru că o să se întâmple aşa, mi- a spus mereu vrei să faci asta fă-o, n-o să fie bine, dar tu trebuie să decizi pe pielea ta dacă nu e bine sau , din contra, dacă tu cu tine crezi că lucrul ăsta este cel mai bun fă- l şi eu îţi sunt alături şi la bine şi la rau şi cred că ăsta a fost norocul meu, să am asemenea părinţi.
Reporter: Cât din cea care eşti acum este rezultatul greşelilor pe care le-ai făcut?
Ioana Drăgan: Cred că mai mult de 50% ! Sunt mândră de greşelile mele ! Sunt o persoană care arde repede, mă consum foarte mult când greşesc, mă supăr, mă supăr pe mine mai ales de multe ori şi mai ales când eram mai tânără nu-mi dădeam libertatea de a privi şi conjunctura în care am ajuns să greşesc. Întotdeauna consider că este exclusiv vina mea, sută la sută eu sunt de vina că daca nu a ieşit ceva bine, nu m -am străduit destul, nu am muncit destul. Cu timpul am învăţat că nu depinde numai de mine, depinde de factorii externi, depinde de alţi oameni. Şi acum mă supăr în continuare însă nu atât de mult, pentru că realizez că mai puţin, decât credeam initial, din greşeală este vina mea. Şi încerc să repar ceea ce pot, adică să mă repar pe mine, restul factorilor nu am cum să îi schimb şi sunt conştientă de lucrul ăsta , deci în total cred că undeva mai bine de 50% din ceea ce sunt astăzi este suma greşelilor pe care le-am făcut.
Reporter: Ce crezi că te-ar face atât de fericită încât să spui clipă opreşte-te?
Ioana Drăgan: Cred că momentul în care voi deveni mamă, nu am avut oportunitatea asta până acum, viaţa mea a fost foarte ocupată, însă sunt alături de mame cred că mai bine de 80% din timpul meu, mame care au un copil, mame care îşi doresc să aibă copii, mame care sunt mame pentru prima dată la o vârstă pe care părinţii noştri ar fi judecat-o şi îmi place sa vorbesc foarte mult cu pacienţii mei, îmi place să le înţeleg mentalitatea de viaţă, dorinţa, mediul social din care provin şi am învăţat asta tot la Londra, am învăţat că pentru a putea să vorbeşti medical cu un om este bine să-l cunoşti întâi social şi, pe cât pot, cu fiecare dintre pacienţii mei încerc să practic acest joc să îi spunem. Mă ajută pe mine într- un fel să- i încadrez şi să pot să le vorbesc astfel încât şi ei să aprecieze actul medical şi şi mie să- mi fie uşor să le prezint anumite informaţii medicale într -o lumină care să fie facilă pentru ei. Îmi place să vorbesc cu mamele şi să le simt emoţia, să le fiu alături când vine primul bebeluş sau al cincilea bebeluş pe lume şi cred că starea aceea pe care o ai în momentul în care îţi vezi pentru prima dată copilul este poate singurul moment din viaţă când simţi că tot universul s -a aliniat pentru fericirea ta şi cred că atunci aş spune clipă stai în loc şi rămâi cu mine.
Reporter: În ce stă puterea ta?
Ioana Drăgan: Puterea mea stă în echilibrul meu de acasă, în faptul că am susţinerea familiei mele şi a soţului meu şi în acele puţine ore când sunt acasă simt că sunt că un telefon mobil care se pune la încărcat. Îmi încarc bateriile complet fie că stau acasă 4 ore, cum se întamplă destul de des, 4 ore acasă 20 de ore la muncă, sau că am luxul unui weekend prelungit. Sunt momente în care mă încarc de energie, mă încarc de optimism, sunt recunoscătoare pentru că am o meserie atât de frumoasă ca cea pe care o practic şi că familia mea îmi dă puterea să merg mai departe şi să continui să fac ceea ce fac în fiecare zi.
Reporter: În ce stă libertatea ta?
Ioana Drăgan: Libertatea mea stă în anul în care m-am născut şi în posibilitatea de a trăi într-o ţara liberă în care pot să fac ceea ce îmi doresc profesional, social ,emoţional, să gândesc aşa cum vreau, să fac ceea ce vreau şi să fiu cu cine vreau. Cred că dacă aş fi acum înainte de 1990, libertatea mea ar fi fost cu siguranţă îngrădită şi posibilitatea de a fi unde sunt acum ar fi fost zero.
Reporter: În ce stă frumuseţea ta?
Ioana Drăgan: Genele de la mama! (râde) Mama mereu îmi spunea când eram mică că inteligenţa unui om se vede pe faţa lui, în trăsăturile pe care le are, nu ştiu dacă e adevărat, nu prea cred în chestia asta dar poate o urmă de adevăr există acolo. Poate că ochii într-adevar sunt lumina sufletului. Mi s- a spus adesea că am nişte ochi foarte frumoşi, fratele meu are ochi mai frumoşi decât mine, îi are albaştri ,dar eu cred că inteligenţa şi bunătatea oamenilor se citesc pe faţă.
Reporter: Ai fost vreodată hărţuită sexual?
Ioana Drăgan: Nu.Nu. Cred că uneori femeile se complac poate în gândirea că un gest, poate colegial sau un gest care vine ca o glumă din partea unui bărbat, care la momentul respectiv poate nici nu -l percepi ca o forma de hărţuire sexuală ajunge la un moment dat, peste câteva luni sau peste un an, contextual să fie privit altfel, pentru că şi mentalitatea oamenilor se schimbă cu trecerea timpului şi a experienţelor nefavorabile. Dar cred că este foarte important să discerni ceea ce e bine de ceea ce e rău şi e foarte important să nu te laşi influenţat de poveştile negative ale altor oameni .
Reporter: Cum comentezi mişcarea #metoo?
Ioana Drăgan: Faptul ca s-a creat această mişcare la nivel internaţional nu a fost o surpriză pentru mine. Dintotdeauna în ierarhiile profesionale, unde există un mix de bărbaţi şi femei şi unde în general barbaţii ocupă funcţii de conducere superioare femeilor, vor exista aceste scandaluri şi nu cred că a venit ca o surpriză pentru nimeni. Poate că ce a fost surprinzător pentru toată lumea a fost sentimentul de grupare a tuturor acestor femei care au fost hărţuite sexual. Sentimentul că pot în sfârşit să aibă libertatea de a ieşi în faţa camerelor de filmat şi a spune şi mie mi s -a întâmplat lucrul ăsta , nu eşti singură, suntem împreună, suntem mai multe. Cred că era foarte greu acum 15-20 de ani dacă cineva ar fi ieşit şi ar fi spus uite regizorul acesta faimos m- a harţuit sexual şi m- a şantajat sexual ca să obţin un rol sau o promoţie în cariera mea . Cred că acea femeie s-ar fi gândit de foarte, foarte multe ori dacă să facă o astfel de declaraţie tocmai prin prisma defavorurilor profesionale şi/sau financiare care ar fi venit ca urmare a acestei declaraţii. Însă astăzi ,în secolul 21 , sentimentul de grup , de apartenenţă, de similitudine pe care oamenii îl acceptă mult mai uşor decât înainte, a făcut ca aceste femei să aibă puterea să iasă şi să spună o poveste care în alte vremuri nu ar fi fost posibilă. Cred că se întâmplă lucrul acesta la toate nivelele şi în toate domeniile profesioanale , nu numai în industria de film din America ci în toate marile companii şi multinaţionale şi dacă stăm să ne gândim e un subiect vechi care a fost uzitat şi în multe filme ca poveste de bază şi cred că ,oricât se va scrie pe tema asta, lucrurile vor continua să fie aşa pentru că relaţiile de putere dintre ierarhiile din marile companii sau businessuri chiar şi în domeniul medical, poate şi faptul ca deasupra ta există un superior care iţi este de sex opus , atunci se crează premisele unui astfel de şantaj.
Reporter: Şi ultima întrebare, iţi iubeşti viaţa?
Ioana Drăgan: Da! O iubesc ! Îmi iubesc viaţa. Mă gândesc câteodată, tocmai pentru că sunt atât de ambiţioasă, ce aş putea să schimb ca să fie mai bine decât este. Şi probabil că sunt schimbări pe care nu le percep, sunt multe şi mărunte la care mă gândesc, dar ceea ce mă surprinde de fiecare dată sunt momentele acelea de introspecţie şi de meditaţie în care mă gândesc unde eram eu acum un an? Şi îmi aduc aminte unde eram acum un an şi mereu zic, ah , păi astăzi e mai bine! Viaţa mea este mai bună decât era acum un an, dar de fapt acum un an eram foarte fericită cu ceea ce eram şi v -aş fi răspuns la fel , da, viaţa mea e minunată! Aşa că sper ca Dumnezeu să îmi dea putere şi să am toate elementele mele de ancoră din viaţa mea ca să pot să merg mai departe şi cu fiecare an care trece să pot să zic da, viaţa mea e mai bună decât era anul trecut şi astăzi cu siguranţă viaţa mea e minunată!
