Eveniment

Ion Ariton, noul ministru al economiei, în prima conferinţă: Să vedem, să analizăm, ne dorim

 Ion Ariton, noul ministru al economiei, în prima conferinţă: Să vedem, să analizăm, ne dorim

Autor: Roxana Petrescu

19.10.2010, 23:59 90

Două întâlniri pe lună
Ion Ariton a vrutmai întâi să vadă cum poate colabora mai bine cu presa scrisă şi cutelevizunile şi, în acest sens, a dat asigurări că în cel mai scurttimp va numi un purtător de cuvânt. Mai mult, de două ori pe lunăvor avea loc conferinţe la minister pentru ca publicul să ia pulsulevenimentelor. Întrebat dacă aceste întâlniri vor avea loc la felcum s-au întâmplat şi cele promise de preşedintele Traian Băsescuîn Piaţa Universităţii, Ariton a zâmbit discret.
"Nu am niciun gând de a modifica proiectele în derulare" a spusministrul, dând astfel asigurări că ceea ce a început Videanu va fidus mai departe. Detaliile concrete au rămas însă a fi discutatepentru o dată viitoare.

"Cumpără româneşte" şi "Observatorulpreţurilor"
În legătură cu programul "Cumpără româneşte", un program anunţatanterior de Ministerul Economiei prin care se urmăreşte relansareaproducţiei interne care ar duce la protejarea şi generarea de noilocuri de muncă, Ariton spune că în 2-3 luni ar trebui să prindăcontur în contextul în care proiectul deja are o finanţareeuropeană de un milion de euro. Cum va prinde însă concret contur,nu se ştie.
"Ne dorim promovarea produselor româneşti şi vom face studii săvedem cum vor fi promovate. Când analizăm proiectul, vom avea şiconcluzii. Vor avea retailerii nişte facilităţi şi vom colabora şicu Ministerul Agriculturii", a precizat Ariton fără a explica la cese referă aceste facilităţi.
Tot un proiect orientat către consumatori, Observatorul preţurilor,un site unde vor fi postate săptămânal preţuri ale unor produse dinîntreaga ţară astfel încât cumpărătorul să poată face o selecţie, afost aprobat spre finanţare. Proiectul, care prima dată a fostanunţat de Videanu, beneficiază deja de fonduri de 2 milioane deeuro.
"Ne dorim să finalizăm proiectul cât mai repede", spunreprezentanţii minis­terului, precizând că termenul de realizareeste de 12 luni.

Vânzarea acţiunilor Petrom, câteva luni de zile, unan
În ceea ce priveşte pachetul de 9,8% din acţiunile Petrom pe careMinisterul Economiei a anunţat că doreşte să-l vândă, Ariton spunecă vrea să urgenteze acest proces, neavând o dată concretă cânds-ar putea întâmpla acest lucru. Statul, care deţine 20,6% dinacţiunile Petrom, vrea să folosească, parţial sau în totalitate,fondurile obţinute prin vânzarea participaţiei de 9,8% pentru aparticipa într-o majorare de capital de 600 de milioane de euro laPetrom, pregătită de acţionarul ma­joritar OMV. Această majorare decapital ar urma să aibă loc până în luna aprilie a anului viitor.Reprezentanţi ai ministerului spun însă că cele câteva luni se vortransforma în şase luni sau un an.
"Vânzarea pachetului de acţiuni la Petrom ar putea dura câtevaluni, dar mi se pare un termen prea larg. Aş dori să se fifinalizat ieri", a spus Ariton.
Problema acestei majorări de capital pe care Petrom o plănuieşte,care va duce la diluarea pachetului de acţiuni pe care îl deţinestatul, a fost abordată săptămâna trecută şi într-o întâlnire pecare Wolfgang Ruttenstorfer, şeful OMV, a avut-o cu preşedinteleRomâniei, Traian Băsescu.

Gaze ieftine pentru chimişti? Nu se ştie
Ariton nu a răspuns nici întrebării privind prelungirea după 31octombrie a facilităţii potrivit căreia consumatorii întreruptibilişi, mai ales, cei din indus­tria chimică, să fie alimentaţi numaicu gaze produse intern, de două ori mai ieftine faţă de celeimportate din Rusia.
"Nu aş dori ca în această iarnă să crească preţul la gaze nicipentru populaţia, nici pentru agenţii economici. Până pe 31octombrie vom lua o de­cizie", a mai spus Ariton. Alţirepre­zetanţi ai ministerul au spus însă că cel mai probabilaceastă facilitate nu va fi prelungită.
roxana.petrescu@zf.ro

Ce mesaje a transmis Ariton
1. Ne dorim promovarea produselor româneşti şi vom face studii săvedem cum vor fi promovate. Când analizăm proiectul, vom avea şiconcluzii.
2. Programul "Cumpără româneşte!" a obţinut o finanţare europeanăde un milion de euro şi vizează stimularea vânzărilor de produseautohtone.
3. Nu aş dori ca în această iarnă să crească preţul la gaze nicipentru populaţie, nici pentru agenţii economici.
4. Vânzarea pachetului de acţiuni la Petrom ar putea dura câtevaluni, dar mi se pare un termen prea larg. Aş dori să se fifinalizat ieri.
5. Nu am niciun gând de a modifica proiectele în derulare (începutede Adriean Videanu - n.red.)
6. Ordonanţa de Urgenţă privind stimularea înfiinţării şidezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineriva fi supusă spre aprobare Guvernului în şedinţa de miercuri, 20octombrie.
7. Bineînţeles, ne dorim să finalizăm proiectul Observatorulpreţurilor rapid.
8. Proiectul Observatorul preţurilor a fost aprobat spre finanţare,primind fonduri de 2 mil. euro cu un termen de implementare de 12luni.
9. Exporturile au crescut cu un ritm de 25,1% ceea ce ne creeazăpremisele atingerii până la finele acestui an a nivelului din 2008,anul record al exporturilor pentru ultimii 20 de ani.
10. AGRI şi Nabucco sunt promovate prioritar şi necondiţionat deRomânia, iar dezvoltarea proiectului AGRI nu este concurentăeforturilor de realizare a Nabucco.

Cine este Ion Ariton


n Vârsta: 54 de ani
n Locul naşterii: Piteşti
n Este absolvent al Universităţii din Timişoara, Facultatea deŞtiinţe Economice.
n A lucrat timp de zece ani în Petrom în perioada 1993-2003, când aocupat mai multe funcţii în cadrul sucursalei din Sibiu. Presasibiană a relatat faptul că la începutul anilor 2000, Ariton a fostcercetat de procurori pentru o lipsă în gestiunea Petrom a uneisume de 7 miliarde de lei vechi. La finalul cercetărilor,anchetatorii au stabilit că nu se impune începerea urmării penale,Ariton fiind sanţionat cu o scădere a salariului de 10%.
n În perioada 2005-2007 a ocupat funcţia de prefect alSibiului.
n Din 2008 şi până în septembrie anul acesta a deţinut funcţia depreşedinte al Comisiei de buget-finanţe din Senat.
n Potrivit informaţiilor existente în presă, Ariton poate ficonsiderat un apropiat al lui Vasile Blaga, unul dintre cei maiputernici oameni din PDL.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO