Ion Ţiriac, la "După 20 de ani": Alegerile anticipate nu îşi mai au rostul acum. Un guvern tehnocrat ar fi mai potrivit în aceste momente

29 ian 2012 Autor: Adrian Voicu

"Alegerile anticipate sunt o soluţie bună peste tot în lume. Singura problemă este că nimeni nu prea vrea alegeri anticipate în afară de opoziţie. Şi chiar dacă se hotărăsc astăzi, alegerile vor avea loc cel mai devreme în mai. Ce mi-e mai, ce mi-e noiembrie", a declarat omul de afaceri Ion Ţiriac, la emisiunea "După 20 de ani", transmisă duminică de postul Pro TV.

O soluţie acceptabilă pentru toată lumea în momentul acesta ar fi un guvern tehnocrat, consideră omul de afaceri, numind printre posibili premieri pe guvernatorul BNR Mugur Isărescu.

"În momentul în care ai avea un tehnocrat, ministrul de finanţe ar trebui să fie expert, ministrul economiei nu ar trebui să fie un om care a condus o tutungerie", este de părere Ţiriac.

Cu agricultura putem ieşi mult mai repede din dezastru decât alte ţări. "Eu, de mâine dimineaţă, aş intra imediat în acest segment", a spus omul de afaceri.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
Ion Tiriac
, criza economica
, guvern tehnocrat
, Mugur Isarescu

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine