Eveniment

Joe Biden, către americani: Nevaccinaţii înfundă spitalele şi pun în pericol revenirea economică

Joe Biden, către americani: Nevaccinaţii înfundă...

Autor: Cosmin Pirv

25.09.2021, 14:00 297

Preşedintele SUA Joe Biden a spus că refuzul unor persoane de a se vaccina costă toată lumea pentru că aglomerează spitalele şi pun în pericol revenirea economică.

„Acum este o pandemie a celor nevaccinaţi. Aceştia pun în pericol revenirea economică, înfundă spitalele. Refuzul lor de a se vaccina costă toată lumea”, a spus Joe Biden.

În SUA, un sfert din populaţia eligibilă încă nu doreşte să se vaccineze împotriva Covid, creând probleme şi economiei ţării. „Faceţi ceea ce trebuie - a spus el din nou adresându-le un apel - vaccinaţi-vă, vă poate salva viaţa şi pe cei din jur”.

În jur de 60 de milioane de americani vor putea primi a treia doză de vaccin Pfizer/BioNTech. Biden a explicat că primii vor fi cei peste 65 de ani, persoanele vulnerabile (cum ar fi, de exemplu, obezii şi diabeticii) şi lucrătorii cu cel mai mare risc, precum personalul medical, profesorii sau angajaţii supermarketurilor.

Inocularea unei a treia doze de vaccin va oferi „cel mai înalt nivel de protecţie disponibil în acest moment”, a spus Biden, după ce FDA şi grupul de experţi din Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor au dat undă verde. „Avem nevoie de instrumentele necesare pentru a bate Covid-19, dacă ne unim ca naţiune şi folosim instrumentele pe care le avem, o putem face”, a spus mai Biden.

Referindu-se la imaginile cu imigranţi haitieni biciuiţi de ofiţeri călare în Texas, la graniţa cu Mexic, Biden a răspuns la întrebările reporterilor comentând: „Este ruşinos. Promit că acei oameni vor plăti, există investigaţii în curs şi vor avea consecinţe. Este o jenă, dar pe lângă faptul că este o jenă, este periculos, este greşit, trimite mesajul greşit lumii”, a adăugat preşedintele.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO