Eveniment

Legea dării în plată. „Îmi plătesc ratele. Nu prea îmi convine să dau casa înapoi, îmi place unde stau, dar credeţi-mă, o să încerc să folosesc această lege în favoarea mea.“

Legea dării în plată. „Îmi plătesc ratele. Nu prea...

Autor: Cititor ZF

03.12.2015, 00:04 3708
Am să vă spun sincer: sunt una dintre victimele nebuniei creditării din 2006-2007. Mai precis, am luat un credit ipotecar în CHF de la Credit Europe Bank la final de 2007. Că să fie şi mai „bine“, am beneficiat atunci de o ofertă cu avans de doar 5% şi finanţare de 95%. Prin urmare, sunt mai lovit decât dacă aş fi luat un credit cu avans 25%. Mă descurc, slavă Domnului, să plătesc. După explozia CHF din iarnă, am fost implicat şi în procesele de negocieri colective cu banca. Din păcate, fără folos.

Suficient despre mine, că nu eu sunt cel în cauză.

Aş fi vrut să ridic în atenţia dumneavoastră o problemă: e clar că legea dării în plata este profund populistă şi are potenţialul să producă nişte dezechilibre în sistem (în paranteză fie spus, înţeleg că în SUA este exact acest sistem, în care, dacă ţi se ia casa, nu mai datorezi altceva băncii. Dar rămâne de verificat, nu sunt sigur că aşa este la nivelul întregii SUA sau doar în anumite state. Sau deloc).

Revenind: totuşi, nu credeţi că băncile au încurajat, prin atitudinea lor, astfel de iniţiative populiste, care se pot întoarce inclusiv împotriva lor?

Să fim serioşi, parlamentarii noştri nu sunt proactivi, ci reactivi. Ei nu se gândesc în avans cum să facă ceva pentru populaţie, dar dacă apare o oportunitate, se vor folosi de ea. Şi cred că băncile le-au oferit exact această oportunitate. Politicienii pot apela acum la filmuleţe cu persoane care s-au sinucis din cauza datoriilor. Pot invoca procente mari de clienţi neplătitori etc. Şi asta numai pentru că băncile au procedat, dacă îmi permiteţi această exprimare, fără cap.

Să luăm câteva exemple:

- dacă nu mă înşel, inclusiv ZF a scris că unii recuperatori de creanţe oferă clienţilor „cumpăraţi“ de la bănci condiţii mai bune decât cele pe care băncile le oferă bunilor lor platnici. Bun, probabil nu toţi recuperatorii, dar este deja anormal să existe chiar şi o singură asemenea situaţie;

- există bănci care, în perioada de criză, marcată şi prin creşterea CHF, au crescut dobânzile la creditele în CHF (deşi LIBOR, folosit în general ca referinţă pentru aceste credite, a scăzut încontinuu). Am auzit poveşti despre dobânzi de 8% (băncile menţionate erau Piraeus şi Raiffeisen). Aici trebuie să fiu corect cu banca mea şi să spun că ei au dat dobânda în jos pe măsură ce scădea LIBOR-ul;

- comisioanele ilegale, aplicate la soldul creditului (şi nu în suma fixă) - aici e deja o problema arhi-cunoscută. Băgate pe gâtul clientului disperat să ia un credit, că şi aşa nu se uită. Lupte în instanţă, declaraţii de presă etc. Pierzători la imagine (şi de multe ori şi la bani): băncile;

- lipsa de empatie pentru clienţii în situaţii dificile. Băncile (şi aici, din nefericire, intră şi banca mea) au fost total insensibile la restructurări pentru clienţii persoane fizice. Dacă au fost restructurări, ele au fost, din cunoştinţa mea, extrem de temporare (trei-şase luni), cu plata unor comisioane extra, cu „reaşezarea“ creditului după perioada de restructurare astfel încât banca să recupereze şi eventualele pierderi din perioada de restructurare. Pentru băncile cu probleme în justiţie, actele adiţionale de restructurare aduceau cu ele şi clauze de renunţare la acţiuni în justiţie viitoare.

Bun, n-aş vrea să se înţeleagă că sunt un client frustrat de bănci şi care acum exprimă această frustrare. Dar, în situaţia de faţă, băncile nu trebuie să se mire de ce le-a lovit.

Băncile au făcut, în perioada precriză, ceea ce ar fi făcut orice capitalist: au profitat de disperarea românilor de a o duce mai bine, de a îşi lua bunuri cât mai multe etc. De a-şi lua o casă (căci aşa ne îndoctrinau părinţii de mici, că e bine să fii proprietar). Nu am mare lucru să le reproşez, sincer. Problema acolo era mai mult la populaţie (disperată să se îndatoreze până peste cap) şi la autoritatea de supraveghere (BNR), care n-a făcut nimic concret că să protejeze măcar de produsele toxice, dacă nu de o spirală nesustenabilă a îndatorării.

În timpul crizei, însă, unele bănci nu au avut nici minimum de decenţă. Să majorezi dobânzile fără o justificare economică mi se pare o dovadă de rea-credinţă. Să îţi tratezi clienţii bun-platnici mai rău decât o fac unii recuperatori, la fel.

Practic, băncile nu au ştiut să dea puţin înapoi, pentru a avea mai mult pe viitor. Ci au preferat, chiar şi în criză, să „make the most of now“. Se pare că Banca Transilvania a înţeles această problema. Ştiţi că existau zvonuri că BT nu va folosi banii suplimentari aflaţi în VB pentru acest program de conversie, ci că îi va folosi pentru alte scopuri? Se pare însă că nu a fost aşa, iar BT are acum un plus mare de imagine.

Nu cred că băncile ar fi trebuit să dea discounturi majore. Până la urmă, scopul lor este să facă profit, nu sunt asociaţii de caritate. Deşi, la câte NPL-uri s-au vândut cu discount major, încep să mă gândesc dacă e corect că bun-plătnicii rămân cum erau.

Dar cred că băncile erau datoare cu o atitudine echilibrată. Fără abuzuri la dobânzi sau la comisioane. Cu o minimă aplecare spre nevoile celor care nu mai făceau faţă. Până la urmă, şi alţi comercianţi vând în pierdere în anumite perioade că să îşi conserve businessul pe termen lung.

În lipsa unei asemenea atitudini, băncile au căpătat o imagine negativă. Ea s-a consolidat după criza CHF. Şi a mai crescut puţin după ce BT a făcut oferta de conversie (ceea ce, în ochii oamenilor, a arătat că „se poate“).

Şi acum, iată, ajungem la un dezechilibru în situaţia bănci-debitori (cauzat şi de bănci, dar nu exclusiv) care este „corectat“ cu un alt dezechilibru. În speranţa că lucrurile se vor echilibra. Nu a existat soluţia de mijloc, în care băncile să fi dat impresia unei minime dorinţe de echilibru. Nu ar fi existat atunci nici primul dezechilibru, nici al doilea. Dar, până la urmă, despre ce discutăm aici? Avem 25 de ani de dezechilibre în ţară, dar sperăm să le corecteze DNA (şi chiar DIICOT), prin arestări (şi apoi judecătorii prin condamnări).

Probabil o să mă întrebaţi ce voi face dacă intră legea dării în plată în vigoare. Şi am să vă răspund: nu prea îmi convine să dau casa înapoi băncii. Stau acolo de câţiva ani buni, îmi place, m-am obişnuit. Plătesc însă mult mai mult decât actuala valoare de piaţă a imobilului. Aşa că e normal să mă gândesc să folosesc această

soluţie pentru a obţine o rată mai mică. Iar dacă nu iese, vom vedea. S-ar putea să îmi convină să iau alt credit (la care să plătesc aceeaşi rată ca acum), dar care să-mi ofere o locuinţă mai mare.

Şi atunci, cu toate regretele, s-ar putea să dau casa băncii. Eh, acum să vedem, dacă se fac liste de debitori care folosesc această procedură (ca băncile să se „răzbune“ pe ei şi să nu le mai dea alte credite) s-ar putea să nu-mi convină.

La fel, s-ar putea să nu pot scoate din mânecă un avans de 25% sau mai mare în viitor. Dar credeţi-mă, o să încerc să folosesc această lege în favoarea mea. Dar, dacă la negocierile din primăvară, banca ar fi acceptat să facă ceva (un punct-un punct jumătate în minus la dobândă ar fi făcut minuni, nu trebuia discount), vă spun sincer că această lege trecea neobservată de mine.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO