Eveniment

LISTA judeţelor în care şcolile vor fi închise. Ministerul Educaţiei: Inspectoratele şcolare decid dacă se închid şi alte şcoli, în funcţie de vreme

LISTA judeţelor în care şcolile vor fi închise....

Autor: Mediafax

07.01.2017, 14:43 75084

Primarul Capitalei Gabriela Firea a anunţat în această seară că şcolile vor fi închise în Bucureşti până luni, în urma situaţiei din Bucureşti. 

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare cod portocaliu de ger, valabilă luni şi marţi, pentru aproape toată ţara. 

Meteorologii avertizează că, în intervalul menţionat, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Transilvania şi în Maramureş, gerul se va intensifica, astfel încât minimele vor fi cuprinse, în general, între -29 şi -15 grade, iar maximele între -15 şi -10 grade.

Totodată, ANM a emis şi o atenţionare cod galben de ger pentru cinci judeţe din vestul ţării, respectiv Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş şi Caraş Severin. Aici, vremea va fi geroasă îndeosebi în cursul nopţilor şi al dimineţilor, când valorile termice se vor situa frecvent sub -15 grade.


 

Cursurile şcolare sunt suspendate integral, marţi, în Bucureşti şi în 12 judeţe, respectiv Argeş, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Prahova, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea, şi parţial în Buzău, Giurgiu, Brăila, Bacău, Botoşani, Dâmboviţa şi Vaslui, potrivit Ministerului Educaţiei. Inspectoratele şcolare judeţene vor decide, pe parcursul zilei de luni, dacă unităţile de învăţământ pot funcţiona sau nu la parametrii normali, putând fi decisă, în funcţie de starea vremii, închiderea altor şcoli în afara celor din judeţele unde s-a luat deja această decizie.

"Situaţia legată de unităţile de învăţământ se poate schimba, în funcţie de evoluţia vremii, astfel că inspectoratele şcolare judeţene vor decide, pe parcursul zilei, dacă unităţile de învăţământ din judeţe pot funcţiona sau nu la parametrii normali", anunţă Ministerul Educaţiei.

Totodată, Ministerul Educaţiei recomandă tuturor studenţilor să ia legătura cu secretariatele universităţilor şi să consulte paginile de internet ale acestora. În acest context, Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice din Bucureşti a comunicat public decizia de suspendare a examenelor şi în ziua de marţi.

 
"Am luat decizia ca, luni şi marţi, să nu fie deschise grădiniţele, creşele şi şcolile din Capitală pentru că, după cum au spus meteorologii, va fi ger năprasnic. Chiar dacă în Capitală se va putea circula, este vorba de ger năprasnic. Am luat împreună cu inspectoratul şcolar această decizie şi anume ca şcoala să se amâne deocamdată pentru miercuri, inclusiv în judeţul Ilfov. Ţinem legătura pe acest subiect şi cu ministrul Educaţiei şi cu inspectorul general şcolar al municipiului Bucureşti", a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, după comandamentul de iarnă organizat la sediul Poliţiei Locale Bucureşti.  Potrivit informărilor meteorologice, în cursul zilelor de luni şi marţi, în Capitală şi judeţul Ilfov temperaturile maxime vor fi de doar -11 grade Celsius în timp ce minimele depăşesc -20 de grade Celsius.

 
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj a anunţat, printr-un comunicat de presă, că a luat decizia suspendării cursurilor, în toate unităţile de învăţământ din judeţ, în zilele de 9 şi 10 ianuarie. Măsura a fost luată ca urmare a „emiterii de către ANM a atenţionării meteorologice de vreme geroasă”

 

Inspectorul şcolar general al judeţului Suceava, Gheorghe Lazăr, a declarat că în şedinţa de sâmbătă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava s-a decis suspendarea cursurilor unităţilor de învăţământ din judeţ în zilele de luni şi marţi.  Cursurile urmează să fie recuperate până la sfârşitul acestui semestru conform deciziilor consiliilor de administraţie ale şcolilor.  Decizia a fost luată în condiţiile în care judeţul Suceava este sub cod galben de ninsori şi viscol şi de ger.  În ultimele 24 de ore temperaturile atmosferice în judeţul Suceava s-au situat sub -15 grade, iar temperaturile resimţite au fost şi de -36 de grade în municipiul Suceava.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO