Eveniment

Lucrările la autostrada de 400 mil. euro Sebeş-Turda încep până la sfârşitul lui noiembrie

Lucrările la autostrada de 400 mil. euro Sebeş-Turda...

Autor: Departamentul Corespondenţi

30.10.2014, 00:00 3582

Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj, Eugen Cecan, a declarat, miercuri, în cadrul unei vizite de lucru pe şantierul Autostrăzii Sebeş-Turda, că se va lucra la acest proiect şi în lunile decembrie şi ianuarie în cazul în care condiţiile meteo vor permite, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"În momentul de faţă, au fost rezolvate toate problemele juridice, adică instanţa s-a pronunţat asupra contestaţiilor care au fost făcute după câştigarea licitaţiilor pentru tronsoanele unu şi doi ale Autostrăzii Sebeş-Turda, suntem pe ultima sută de metri cu realizarea drumurilor tehnice, descărcările arheologice nu ne-au făcut probleme, undeva până la sfârşitul lunii noiembrie vom începe lucrările de execuţie. Vom lucra, dacă vremea ne va permite, şi în decembrie şi în ianuarie, dacă nu va fi foarte frig", a spus Cecan.

Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, a afirmat, la rândul său, că autostrada va fi finalizată înainte de termenul limită.

"Am vorbit cu reprezentanţii firmelor care construiesc, lucrările sunt în grafic, astfel că această autostradă va fi gata mai devreme de termenul limită, care este martie 2016. Aşa că acei 70 de kilometri de autostradă cuprinşi între Sebeş şi Turda, care vor face legătura cu Coridorul IV, vor fi circulabili cel mai devreme în decembrie 2015 sau cel mai târziu în martie 2016", a declarat Vuşcan, aflat, de asemenea, pe şantierul autostrăzii.

Autostrada Sebeş-Turda va avea o lungime de 70 de kilometri, fiind împărţită în patru tronsoane: tronsonul 1 - 17 kilometri, tronsonul 2 - 17,3 kilometri, tronsonul 3 - 12,45 kilometri, tronsonul 4 - 16, 3 kilometri. Ea este construită cu fonduri europene, în proporţie de 85 la sută, şi fonduri guvernamentale, în proporţie de 15 la sută. Costul întregului proiect se ridică la aproximativ 400 de milioane de euro, 100 de milioane de euro pentru fiecare tronson.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO