Eveniment

Mai mulţi investitori sunt interesaţi de hidrocentrala de un miliard de euro de la Tarniţa

Mai mulţi investitori sunt interesaţi de hidrocentrala...

Autor: Carol Dan

14.08.2014, 00:00 1184

"Informăm publicul interesat cu privire la faptul că, încă din a doua zi de la deschiderea procedurii, au fost înregistrate atât o primă plată efectivă a preţului prevăzut mai sus (preţul de 12.000 euro pentru achiziţia documentaţiei de precalificare - n.r.), cât şi un număr semnificativ de investitori efectiv interesaţi, care se află în curs de pregătire a formalităţilor de plată şi de obţinere a împuternicirilor autentice necesare ridicării ocumentaţiilor, conform pocedurii", se arată într-un comunicat al Hidro Tarniţa.

Hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti ar urma să fie construită, pe parcursul a 5-7 ani, la 30 de kilometri de oraşul Cluj-Napoca, pe valea râului Someşul Cald.

Unitatea este prevăzută să aibă patru grupuri de 250 MW fiecare. În timpul construcţiei centralei vor fi create peste 4.000 de locuri de muncă.

Investitorii au putut achiziţiona documentaţia începând de luni, iar aceast lucru le permite să viziteze locul unde ar urma să fie costruită hidrocentrala.

Lista investitorilor precalificaţi va fi publicată în 14 noiembrie.

Acţionarii Hidro Tarniţa sunt Electrica şi Complexul Energetic Hunedoara, fiecare cu câte 50% din acţiuni.

La capitalul companiei Hidro Tarniţa vor participa Complexul Energetic Hunedoara, Nuclearelectrica, Complexul Energetic Oltenia şi Societatea de Administrare pentru Participaţii în Energie (SAPE), alături de investitori care urmează să fie selectaţi. SAPE a fost înfiinţată ca să ges­tioneze pachetele minoritare de acţiuni cu care a rămas Electrica SA la companiile de distribuţie şi furnizare a energiei electrice privatizate.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO