Eveniment

Majorarea salariilor din Finanţe: la loc comanda, după protestul altor funcţionari care vor şi ei salarii mărite

Ministrul finanţelor Eugen Teodorovici a fost acuzat că a modificat „pe şest“ ordonanţa, majorând salariile subordonaţilor săi din minister.

Ministrul finanţelor Eugen Teodorovici a fost acuzat că a modificat „pe şest“ ordonanţa, majorând salariile subordonaţilor săi din minister.

Autor: Iulian Anghel, Raluca Ghinea

04.11.2015, 00:07 1250

Ministerul Finanţelor a surprins săptămâna trecută când a anunţat că majorează cu 22% salariile de bază a 5.700 de angajaţi, în principal din cadrul Autorităţii Naţionale de Administare Fiscală (ANAF) şi al Ministerului Finan­ţelor Publice.

Cum majorarea nu era prevăzută în actul normativ de rectificare bugetară, ci a fost inclusă ulterior, econo­miştii au acuzat măsura, pe care au numit-o netransparentă. Mai mult, liderul CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat că nu este vorba doar despre 5.700 de oameni şi că 60.000 de angajaţi, în principal ai Fiscului, vor beneficia de o creştere salarială de peste 60%.

Consiliul Fiscal, care trebuie să dea aviz asupra rectificărilor bugetare, a susţinut, prin vocea preşedintelui instituţiei Ionuţ Dumitru, că măsura va crea frustrări în rândul altor funcţionari, care vor dori şi ei majorări salariale. „E o decizie complet netransparentă, care probabil va crea frustrări în alte zone ale sectorului bugetar, nu pare o decizie fundamentată. Dacă nu se aplică în toată structura, se vor crea discrepanţe destul de mari faţă de alţi angajaţi ai Finanţelor şi faţă de alte sectoare din economie. Faptul că nu s-a menţionat impactul bugetar poate reprezenta o problemă“, a spus Dumitru. La câteva zile, chiar aşa s-a întâmplat. Ieri dimineaţă, câteva mii de angajaţi ai Finanţelor din toată ţara, care nu primeau majorări salariale, au declanşat un protest spontan oprind lucrul.

Alianţa Sindicatelor Sed Lex a anunţat că angajaţii din instituţiile fiscale, din primării şi din alte unităţi din administraţia locală au declanşat un protest spontan pe termen nelimitat, cerând creşteri salariale similare celor acordate în învăţământ şi sănătate (25%).

„Oamenii sunt extrem de revoltaţi pentru faptul că guvernanţii găsesc întotdeauna soluţii pentru ei, dar niciodată pentru cei care muncesc efectiv“, a declarat liderul Sindicatului Finanţe Prahova Sed Lex, Aurel Fănică. Prin urmare, Executivul a eliminat măsura majorărilor salariale decisă săptămâna trecută.

Guvernul a majorat în acest an salariile miniştrilor şi ale principalilor demnitari, a majorat cu 25% salariile medicilor şi cu acelaşi procent salariile profesorilor (în două tranşe). Alte majorări ar urma să vină anul viitor din schimbarea legii salarizării. De asemenea, salariul minim a fost majorat la 1.050 de lei.

Instituţiile internaţionale au criticat deciziile guvernului susţinând că majorările salariale şi reducerile de taxe pun în pericol ţintele de deficit.

„Combinaţia de reduceri masive de impozite şi taxe şi de majorări salariale vor împinge deficitul fiscal până aproape de 3% din PIB în anul 2016,şi peste acest nivel în 2017 dacă nu sunt identificate măsuri compensatorii“, a declarat şefa misiunea FMI la Bucureşti, Andrea Schaechter.

Ea a opinat că actuala politică fiscală a guvernului pune în pericol anii de consolidare, iar majorarea deficitelor va conduce la îndatorarea mai mare a ţării, un lucru deloc de dorit în actualul context internaţional.

Cu mult înainte economiştii români avertizaseră şi ei că reducerile fiscale sunt prea mari. Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a susţinut că economia merge bine şi mai este nevoie de stimularea ei prin majorarea consumului care va creşte ca urma a reducerilor de taxe şi majorărilor salariale. Isărescu chiar a ameninţat că va inversa trendul de reducere a dobânzii-cheie, aflată acum la 1,75%, ceea ce ar însemna o scumpire a creditului în lei prin urmare o frânare a consumului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO