Eveniment

Marii absenţi de la consultările de astăzi de la Cotroceni: Miniştrii care l-au susţinut pe Mihai Tudose

Marii absenţi de la consultările de astăzi de la...

Autor: Gabriel Pecheanu

17.01.2018, 13:38 156

Miniştrii care l-au susţinut Mihai Tudose, înainte ca acesta să demisioneze din funcţia de premier, au absentat de la şedinţa Executivului de miercuri, care a fost prezidată de premierul interimar, Mihai Fifor.

De la şedinţa Guvernului au lipsit vicepremierul Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor, Felix Stroe, precum şi cel al Fondurilor Europene, Marius Nica.

Toţi trei l-au susţinut public pe Mihai Tudose, în timpul conflictului cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, înainte ca acesta să piardă sprijinul politic al PSD şi să demisioneze.

Premierul interimar, Mihai Fifor, a ţinut să le mulţumească miniştrilor prezenţi pentru că ”în toată această perioadă” au depus eforturi în ministerele coordonate pentru ca activitatea să decurcă în mod normal.

”Suntem într-o şedinţă de Guvern absolut normală, în care lucrăm în temeiul legii cu atribuţiile pe care le are un guvern în situaţia în care noi ne aflăm. Prin urmare, continuăm să gestionăm fără niciun fel de problemă activităţile administrative, curente, pe care le avem şi vom face lucrul acesta fără niciun fel de problemă”, a adăugat Fifor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO