Eveniment

Mesajul lui Băsescu pentru Iohannis: Jucaţi Domnule Preşedinte! Cred că merită

Mesajul lui Băsescu pentru Iohannis: Jucaţi Domnule...

Autor: Gabriel Pecheanu

16.01.2018, 16:43 814

”Jucaţi Domnule Preşedinte! Cred că merită”, a scris pe Facebook fostul şef al statului, Traian Băsescu, afirmând că preşedintele Klaus Iohannis are toată îndreptăţirea şi de ce nu şi obligaţia politică, să încerce şi o nominalizare de premier din opoziţie.

”Jucaţi Domnule Preşedinte! Cred că merită. Viorica Dăncilă, o altă perlă teleormăneană marca Daddy, este propunerea PSD pentru funcţia de premier. Desigur, pentru aparenţe, deputatul de Vaslui, Dumitru Buzatu (pe post de mână bună a lui Daddy) a avut <inspiraţia propunerii geniale> unanim şi degrabă aprobată de Cex, spre mulţumirea şi consolarea bietului Daddy care, săracul, a avut mână proastă cu Grindeanu şi Tudose”, a scris Traian Bîăsescu pe Facebook.

El sugerează că ministrul Apărării, Mihai Fifor, ar fi fost o variantă mai bună pentru a fi propusă de PSD pentru funcţia de prim-ministru.

”Cum de nu le-o fi trecut prin cap experimentaţilor CEx-işti că desemnarea de către Preşedinte a interimarului Fifor, reprezenta garanţia că i-ar încredinţa şi formarea unui nou guvern, dacă i s-ar propune.
În realitate, PSD-iştii au căutat cu disperare o persoană care să rămână supusă şi docilă faţă de Daddy. Eu cred că Iohannis are toată îndreptăţirea şi de ce nu şi obligaţia politică, să încerce şi o nominalizare de Prim Ministru din opoziţie, după ce alianţa PSD – ALDE s-a dovedit inaptă pentru guvernare. Deci, jucaţi vă rog Domnule Preşedinte”, a adăugat fostul preşedinte Traian Băsescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO