Eveniment

Mihail Boldea va fi adus în ţară marţi

Mihail Boldea va fi adus în ţară marţi

Autor: Mediafax

27.03.2012, 09:54 439

Deputatul gălăţean Mihail Boldea urmează a fi adus în ţară în cursul zilei de marţi şi va fi prezentat instanţei supreme, în vederea confirmării mandatului de arestare preventivă, informează DIICOT.

"Urmare a demersurilor autorităţilor judiciare naţionale, precum şi a altor instituţii cu responsabilităţi şi cu sprijinul autorităţilor din mai multe state, s-a procedat la punerea în executare a mandatului de arestare preventivă, emis la data de 22 martie 2012, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe numele inculpatului Boldea Mihail", precizează DIICOT.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) judecă, marţi, recursul celor şase arestaţi în cazul deputatului gălăţean Mihail Boldea referitor la o fraudă de peste un milion de euro, dar şi al procurorilor DIICOT privind lăsarea în libertate a altor două persoane cercetate în acest dosar.

În 16 martie, judecătorii Curţii de Apel Galaţi au admis propunerea DIICOT şi au emis mandate de arestare preventivă pe numele a şase persoane, respectiv Elena Petrea, secretara cabinetului de avocatură al lui Mihail Boldea, Alexandru Bogdan Boza, fost membru PDL, Tudorel Vrânceanu, Sava Lucian Mirică, Carmen Mirică şi Ştefan Lazăr. De asemenea, fostul subprefect de Galaţi Aura Luchiniuc şi avocata Mihaela Bolboceanu au primit interdicţia de a părăsi localitatea.

Decizia a fost contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care se va pronunţa marţi.

Potrivit procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), sunt date şi indicii rezonabile în legătură cu participaţia penală a deputatului Mihail Boldea, în perioada 2006 - 2011, în obţinerea unor importante foloase materiale, injuste, prin inducerea în eroare a unor persoane, cu ocazia încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare ale unor imobile, ascunzând situaţia juridică reală a acestora ori existenţei unor convenţii comerciale în ceea ce priveşte bunurile.

Pentru obţinerea foloaselor materiale injuste, în perioada 2006 - 2008, deputatul Boldea ar fi constituit un grup infracţional organizat împreună cu Mihaela Cristina Bolboceanu - avocat în cadrul Baroului Galaţi, Aurica Maria Luchiniuc - membru în cadrul Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Galaţi şi fost subprefect al judeţului Galaţi, Elena Petrea - secretar în cadrul Cabinetului Individual de Avocatură "Boldea Mihail" şi Tănase Petrică.

Potrivit DIICOT, în acest caz Mihail Boldea este cercetat pentru că ar fi determinat alte persoane să falsifice o serie de documente oficiale, respectiv patru hotărâri, patru expertize judiciare, adrese ca fiind emise de Primăria municipiului Galaţi, de la Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Galaţi sau de la Trezoreria municipiului Galaţi. Ulterior, aceste documente au fost folosite în faţa instanţelor de judecată ori a altor instituţii şi autorităţi în vederea obţinerii, în mod fraudulos, a dreptului de proprietate asupra unui număr de nouă imobile din municipiul Galaţi.

Astfel, ar fi fost atestate fapte sau împrejurări necorespunzătoare cu adevărul, respectiv s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti ori s-au efectuat menţiuni în registrele Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Galaţi.

Totodată, procurorii DIICOT au început urmărirea penală împotriva lui George Ştefan Boldea, fratele mai mic al deputatului Mihail Boldea, şi a tatălui acestuia, Gheorghe Boldea, pentru spălare de bani.

Anchetatorii spun că Mihail Boldea, în urmă cu o lună, şi-a vândut casa în care locuia tatălui său. Totodată deputatul şi-a donat trei apartamente fratelui său, Ştefan Boldea.

În 2011, deputatul Mihail Boldea i-a donat lui George Ştefan Boldea trei apartamente şi i-a acordat împrumuturi în valoare de 270.000 de euro.

Joi, 22 martie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis un mandat de arestare preventivă, în lipsă, pe numele deputatului Mihail Boldea, care a plecat din România sâmbătă, 17 martie, prin vama Giurgiu.

Deputatul Mihail Boldea este cercetat de procurorii DIICOT Galaţi pentru înşelăciune şi constituire a unui grup infracţional care ar fi produs un prejudiciu de peste un milion de euro.

Boldea se află în Kenya, în urma punerii sub sechestru vineri, 23 martie, de către DIICOT, a tuturor sumelor pe care deputatul le deţinea sau pe care le lăsase în conturile unor cunoscuţi, politicianul a comunicat telefonic faptul că se întoarce în ţară, nefiind nevoie să vină autorităţile române după el.

El s-a prezentat Consulatului României la Nairobi (Kenya).

Mai mult, întrucât s-a emis mandat de arestare internaţional, avocatul Mihail Boldea a anunţat presa că va veni cu o cursă aeriană care să aterizeze pe un aeoroport din Europa, evitând Turcia, deoarece sunt alte proceduri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO