Ministerul Agriculturii vrea să scape de intermediarii din exportul cu ovine. Preşedintele Romovis: „Orice intervenţie care ne-ar ajuta să spargem gheaţa dintre noi şi consumatorul final ar fi extraordinară.“

17 mai 2017 Ziarul Financiar

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) vrea să elimine intermediarii din exportul cu ovine în ţările din Golful Persic, convingând importatorii să preia direct oile din România, fie investind local în ferme de carantină şi de sacrificare, fie în ţara lor orginine, o iniţiativă apreciată de crescătorii de oi din România.

„Din păcate, în Ro­mânia nu s-a putut realiza un export, o preluare cen­tralizată organizată, eficientă şi care să elimine pe cât se poate samsarii şi intermediarii. Ministrul agricuturii mi-a spus că a avut mai multe întâlniri bune cu importanţi oficiali ai unor ţări din Golf şi acum lucrează la un sistem prin care să se realizeze această preluare a ovinelor din România în două variante, ori să le preia în viu şi să organizeze la ei acolo carantina şi sacrificarea, ori să investească aici“, a spus vineri Liviu Dragnea, liderul PSD, care l-a însoţit  pe ministrul agriculturii Petre Daea într-o vizită de lucru în judeţul Ialomiţa, asumându-şi rolul acestuia de a anunţa proiectele la care lucrează MADR.

Nicolae Cioranu, preşedintele Fede­raţiei Naţionale a Crescătorilor de Ovine Romovis, spune că între fermierul român şi consumatorul final pot exista şi trei  intermediari şi că intervenţia statului în a reduce numărul acestora este bine-venită.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.05.2017

 
Cuvinte cheie:
ministerul agriculturii
, Romovis
, ovine
, export
, carne
, Nicolae Cioranu
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide