Eveniment

Ministerul Finanţelor confirmă că Statul are nevoie de bani: România s-a împrumutat 2 miliarde de euro într-o singură zi de pe pieţele externe. Banii trebuie rambursaţi peste 12 ani şi 20 de ani

Ministerul Finanţelor confirmă că Statul are nevoie de...

Autor: Dragoş Dinu

02.02.2018, 16:24 1089

România s-a îndatorat, în data de 1 februarie 2018, cu 2 miliarde de euro de pe pieţele financiare internationale printr-o emisiune de obligaţiuni în euro, în două tranşe, dintre care una cu scadenţă la 12 ani (750 milioane de euro) şi una la 20 de ani (1,25 miliarde de euro).

"Emisiunea de euroobligatiuni realizată ieri nu este un împrumut special, ci este un instrument uzual pe care Ministerul Finanţelor Publice îl utilizează pentru asigurarea necesităţilor de finanţare a deficitului bugetar şi refinanţare a datoriei publice. Aceste emisiuni reflectă însă, perceptia mediilor investiţionale şi a pieţelor financiare asupra evoluţiei României pe termen lung”, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

Potrivit comunicatului de la Finanţe, emisiunea s-a bucurat de un interes ridicat din partea investitorilor fiind suprasubscrisă de peste 2 ori.

Tranzacţia face parte din planul de finanţare externă aferent anului 2018, prin aceasta emisiune România asigurând o parte importantă din necesarul de finanţare de pe pieţele externe pentru acest an, consolidând totodată rezerva financiară în valută la dispoziţia Trezoreriei statului, potrivit comunicatului.

Suma ţintă pentru întregul an este de peste 5,3 miliarde euro, bani proveniţi din aproximativ 300 ordine de subscriere din partea investitorilor, cererea finală la nivelul preţului stabilit ridicându-se la peste 4 miliarde euro (1,7 miliarde euro pentru tranşa de 12 ani şi 2,4 miliarde euro pentru tranşa de 20 de ani).

Baza investiţională a tranzacţiei a fost diversificată atât din punct de vedere geografic, cât şi a tipurilor de investitori pentru ambele tranşe, înregistrându-se o participare din 28 de ţări pentru fiecare dintre tranşe.

Emisiunea a fost intermediată de către Barclays Bank PLC, Erste Group Bank AG, Societe Generale, Unicredit  şi ING Bank NV.

Cele două tranşe au fost realizate la cele mai mici marje peste cotaţiile de referinţă mid-swap pentru maturităţile emise.  Astfel, pentru maturitatea de 12 ani s-a obţinut un randament de 2,585% iar pentru emisiunea de 20 ani s-a obţinut cel mai scăzut cost aferent acestei maturităţi cu un randament de 3,45%, în scădere faţă de emisiunea cu aceeaşi maturitate realizată în octombrie 2015 la un randament de 3,93% (care a fost redeschisă ulterior în februarie 2016 la un randament de 3,90% şi în aprilie 2017 la un randament de 3,55%).

Strategia de execuţie a emisiunii a permis reducerea succesivă a costurilor pentru ambele tranşe, pe măsura creşterii ordinelor de subscriere a celor două tranşe şi a creşterii calităţii investitorilor care au plasat ordinele. Astfel, în cazul maturitaţii de 12 ani, marja de risc de credit a fost redusă de la 150 la 133 puncte de bază, în timp ce pentru maturitatea de 20 ani, marja de risc de credit a fost redusă de la 210 la 190 puncte de bază, România obţinând astfel cele mai mici marje de risc de credit pentru aceste maturităţi.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO