Eveniment

Ministerul Fondurilor Europene acuză Compania de Drumuri şi CFR pentru absorbţia slabă la Transporturi

Ministerul Fondurilor Europene condus de Eugen Teodorovici susţine că îşi va atinge ţintele asumate pentru acest an: solicitarea spre rambursare a unei sume de peste trei miliarde de euro, respectiv încasarea unei sume de aproximativ trei miliarde de euro. Foto: Octav Ganea

Ministerul Fondurilor Europene condus de Eugen Teodorovici susţine că îşi va atinge ţintele asumate pentru acest an: solicitarea spre rambursare a unei sume de peste trei miliarde de euro, respectiv încasarea unei sume de aproximativ trei miliarde de euro. Foto: Octav Ganea

Autor: Adelina Mihai

13.10.2014, 00:07 1524

Rectificarea bugetară care a mutat 3,9 miliarde de lei de la pro­gramele cu finanţare europeană (în special cele destinate infra­structurii) la autorităţile locale a fost o consecinţă a decalajului existent între sumele estimate a fi plătite în cursul anului şi plăţile realizate în cadrul contractelor de lucrări şi de servicii, dar şi a managementului defectuos al proiectelor cu finanţare euro­peană de către CNADNR şi CFR, potrivit informaţiilor transmise de către Ministerul Fondurilor Europene (MFE).

„Diminuarea bugetului s-a realizat din sumele neutilizate în primele opt luni ale anului 2014. De exemplu, pentru sectorul rutier, alocarea bugetară pentru acest an a fost de 3,1 miliarde de lei, cu o valoare a deschi­derilor de credite bugetare de aproximativ 945 milioane lei, ceea ce reprezintă un grad de realizare de aproximativ 30%. Nivelul scăzut al plăţilor realizate este efectul blocajelor în procesul de achiziţie publică, al slabei pregătiri a proiectelor tehnice ce generează probleme în implementare, precum şi al slabei capacităţi de a realiza un management de contract performant de către beneficiari, în principal CNADNR şi CFR - principalii beneficiari din sectorul de transport“, au transmis către ZF reprezentanţii MFE, ca urmare a unui articol publicat pe 9 octombrie, cu titlul „Din ce în ce mai rău: absorbţia de fonduri europene a avut un avans de 0,65% în luna septembrie“.

Tăierea, la rectificarea bugetară, a banilor de la proiectele cu finanţare europeană a fost o surpriză, în contextul în care absorbţia de fonduri europene a fost anunţată ca o prioritate a guvernului Ponta. Cheltuielile din bugetul consolidat cu programele derulate cu fonduri europene au scăzut cu 9% în primele luni ale anului, în vreme ce cheltuielile de capital (investiţiile din buget) s-au redus cu 29,5%. Investiţiile în economie (publice şi private) au scăzut cu 9% în primele două trimestre, iar nerealizarea de investiţii însemnate a trimis economia în recesiune tehnică. De aceea, reducerea sumelor bugetare alocare proiec­telor europene a fost surpriza ultimei rectificări bugetare.

Rata de absorbţie a fondurilor structurale a crescut de la 26% la 37% de la începutul anului până la finalul lunii octombrie, ceea ce înseamnă că în economie au intrat circa 2 mi­liarde de euro anul acesta din absorbţia de fonduri UE  (iar cea mai mare parte din această sumă - 830 de milioane de euro – a fost încasată în luna februarie a acestui an, ca urmare a unor cheltuieli din 2013 decontate de Comisie). În condiţiile în care România a avut la dispoziţie circa 20 mld. euro în exerciţiul financiar 2007- 2013, iar banii pot fi atraşi în economie până la finalul anului viitor, ritmul de creştere al absorbţiei a rămas unul destul de scăzut, însă oficialii MFE spun că situaţia este sub control şi că România nu va pierde bani prin aşa-numitul proces de dezangajare.

„Ministerul Fondurilor Europene îşi va atinge ţintele asumate pentru acest an: solicitarea spre rambursare a unei sume de peste trei miliarde de euro, respectiv încasarea unei sume de aproximativ trei miliarde de euro. La fel de important, în acest an nu există risc de dezangajare automată de fonduri.“ MFE a mai precizat că în luna octombrie va trimite Comisiei Europene o solicitare de decontare de facturi în cuantum de un miliard de euro.

Totuşi, dacă va mai trimite, cum spune, cereri de decontare de un miliard de euro în octombrie, la care se adăugă cele de 960 de milioane de euro pe care le-a trimis deja la Comisia Europeană în primele nouă luni ale anului, MFE va trebui să mai „scoată“, în ultimul trimestru al anului, facturi de încă 840 de milioane de euro, pentru ca România să nu piardă bani prin dezangajare. La începutul anului, chiar premierul Victor Ponta a anunţat că România trebuie să ceară anul acesta, în baza cheltuielilor efectuate, 2,8 miliarde de euro pentru a nu pierde banii prin dezangajare.

În ceea ce priveşte situaţia de la POSDRU, programul de 4,25 mld. euro pentru dezvoltarea resurselor umane pentru care nu s-au mai trimis facturi spre decontare în ultimul an, MFE a precizat că a fost vorba de o corectare a problemelor din sistem.

„MFE, prin Autoritatea de Management  POSDRU, a ales să nu trimită la Comisia Europeană declaraţii de cheltuieli până nu corectează toate erorile/ neconcordanţele, iar dacă nu ar fi procedat în acest fel, în 2015 ar fi existat riscul ca acest program să fie suspendat sau oprit de către Comisie.“

O altă precizare a MFE arată că, de la instalarea Guvernului Ponta (mai 2012) şi până în prezent, pe fonduri structurale au fost semnate 6.278 de noi contracte/decizii de finanţare, cu o valoare totală de aproximativ 6 miliarde de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO