Eveniment

Ministrul Teodorovici ratează ţinta asumată de 50% atragere a fondurilor europene. La 11 luni, rata totală de absorbţie a ajuns la 26%

Obiectivul lui Eugen Teodorovici, ministrul fondurilor europene, este pe jumătate îndeplinit. Mediafax Foto

Obiectivul lui Eugen Teodorovici, ministrul fondurilor europene, este pe jumătate îndeplinit. Mediafax Foto

Autor: Adelina Mihai

09.12.2013, 21:04 1947

Eugen Teodorovici, ministrul fondurilor europene, ratează astfel ţinta asumată în decembrie 2012, la preluarea mandatului, când a spus că în 2013 rata de absorbţie a fondurilor structurale va ajunge la 50%. O „marjă de eroare“ similară a avut-o şi fostul ministru al fondurilor europene, Leonard Orban, care îşi propusese o ţintă de 20% absorbţie în  2012, însă în realitate nu a reuşit o performanţă mai mare de 11,5% a absorbţiei de fonduri structurale anul trecut.

Deşi obiectivul lui Teodorovici este pe jumătate îndeplinit anul acesta, 2013 a fost anul în care în economie au intrat 2,78 miliarde de euro, adică mai mult decât au fost atraşi în perioada 2007 – 2012. Motivul?

„Performanţa absorbţiei din acest an este rezultatul activităţilor realizate în anii anteriori. Proiectele vechi, evaluate şi contractate în anii trecuţi şi aflate în prezent în curs de imple­mentare, au început să tragă bani. În niciun caz absorbţia nu este rezultatul măsurilor luate în acest an, mai trebuie să treacă o perioadă de timp până când se vor vedea efectele acţiunilor din 2013“, a spus Cosmin Drăgoi, managing partner al fir­mei de consultanţă în fonduri europene M 27. Faţă de luna octombrie,  ab­sorbţia a crescut cu 270 de milioane de euro. Cele mai bune performanţe le-au avut Programul Operaţional Regional - POR (administrat de Ministerul Dezvoltării, care are o rată totală de absorbţie de 44%) şi Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Admi­nistrative – PO DCA (cu o rată de absorbţie de 40%, administrat de Ministerul de Interne). Dacă POR finanţează proiecte de reabilitare de drumuri, de şcoli şi spitale ai căror beneficiari sunt, în general, primăriile şi consiliile judeţene, PO DCA finan­ţează proiecte menite să ajute la eficientizarea administraţiei publice.

Cea mai slabă absorbţie o are, paradoxal, programul destinat în special firmelor private din domenii precum producţie, cercetare-dezvoltare, IT sau energie, care a avut o absorbţie de doar 17,5%.
 

„Am fost forţaţi să trimitem camioane de hârtii în plus“

O situaţie specială o reprezintă cazul programului POSDRU (Programul Ope­raţional Dezvoltarea Resurselor Umane), care a avut la dispoziţie 4,25 miliarde de euro pentru programe de training sau reconversie profe­sională a angajaţilor sau a şomerilor. Rata de absorbţie de fonduri prin POSDRU a fost de aproape 27%, adică peste 938 de milioane de euro, însă din aceşti bani România va trebui să returneze o parte importantă, din cauza neregulilor. Corecţiile financiare aplicate de instituţiile europene pentru plăţile făcute deja  în proiectele POSDRU vor fi de 25% din sumele atrase, bani care vor fi suportaţi din bugetul de stat.

„În permanenţă, mesajul de la Bruxelles către autoritatea de management a fost acela că «Nu monitorizaţi cum trebuie proiectele». Efectul, pe baza acestor mesaje, a fost acela că beneficiarii au fost forţaţi să trimită camioane de hârtii în plus la autorităţile de management. Am avut aproape 800 de zile de curs în doi ani de proiect şi o singură vizită în toată această perioadă de la autoritatea de management în sălile de curs. Multe vizite însă, de verificare de hârtii. Dacă la dimensiunea proiectului nostru s-au făcut verificările în acest fel, cine ştie cum s-au făcut la altele? Poate şi de aici corecţiile atât de mari pe POSDRU“, a explicat Radu Ionescu, managerul unui proiect finanţat prin POSDRU în valoare de 4,5 milioane de euro, care a avut ca scop dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale pentru angajaţii din microîntreprinderi şi IMM-uri.

Birocraţia excesivă, menită să acopere lipsa de cunoştere a legii de către funcţionarii care lucrau la verificarea proiectelor europene, deficitul de personal din autorităţile de management şi salariile mici, demotivante, ale angajaţilor care lucrau cu bani europeni au făcut ca absorbţia în cadrul acestui program să fie încetinită, mai spun consultanţii.

„Am fost nevoit să dau salarii foarte mari oamenilor care făceau aceste hârtii comparativ cu  trainerii de la cursuri. 50% din cheltuielile unui proiect finanţat prin POSDRU le reprezintă cheltuielile salariale“, a mai spus Radu Ionescu, care a coordonat un proiect cu un grup-ţintă de 1.400 manageri, administrat prin compania de training şi consultanţă RDI – Resources, Development & Ideas.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.12.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO