Eveniment

Ministrul Transporturilor: Încerc să modific contractele de concesiune cu operatorii privaţi ai căilor ferate astfel încât să fie introduse elemente de siguranţă

Ministrul Transporturilor: Încerc să modific...

Autor: Raluca Lazaroi

01.08.2017, 16:12 233

Aproximativ 2.000 de treceri la nivel cu calea ferată din România nu sunt semnalizate acustic şi luminos sau cu bariere, Ministerul Transporturilor alocând bani, în acest an, doar pentru montarea unor elemente de siguranţă la 70 de puncte, unde au avut loc numeroase accidente rutiere în urma cărora au murit oameni.

„Ministerul Transporturilor a alocat bani pentru semnalizarea a 70 de treceri la nivel cu calea ferată din ţară şi a dat autonomie regionalelor CFR să monteze bariere sau semnale acustice, pentru a reduce cât mai mult birocraţia. Au autonomie în totalitate cei de la CFR să instaleze astfel de bariere. Există probleme pe sectoarele de cale ferată concesionată unde statul nu poate interveni. În momentul de faţă legislaţia interzice să facă astfel de investiţii. Eu personal cred că statul trebuie să intervină atunci când vine vorba de siguranţă şi, ca să nu ne blocăm într-o birocraţie inutilă, încercăm să facem chiar noi investiţia”, a declarat ministrul Răzvan Cuc.

Ministrul a precizat că acolo unde nu se pot modifica contractele de concesiune cu operatorii privaţi se va propune modificarea legislaţiei.

„În condiţiile în care nu se pot modifica contractele de concesiune cu operatorii privaţi prin act adiţional, vom propune modificarea legislaţiei. Acesta fi cea mai rapidă variantă să facem un act adiţional - iar CFR-ul, cum este de altfel şi normal, să facă aceste investiţii. Eu înţeleg că un operator privat nu are interesul să investească pentru că nu îşi reîntoarce investiţia făcută în timpul scontat, dar pe noi ne interesează ca oamenii care participă la trafic, conducătorii, să aibă asigurate condiţiile cele mai bune de siguranţă la toate punctele de trecere la nivel cu calea ferată. Ele sunt semnalizate şi acum, dar semnale acustice şi luminoase sporesc atenţia”, a mai spus ministrul Răzvan Cuc.

Declaraţiile ministrului vin în contextul în care în judeţul Bistriţa-Năsăud, pe 1 iunie, cinci tineri şi-au pierdut viaţa într-un accident rutier petrecut la o trecere la nivel cu calea ferată din municipiul Bistriţa, semnalizată doar cu crucea Sfântului Andrei. În aceeaşi intersecţie, în urmă cu doi ani, alte patru persoane au murit după un accident similar.

În acest an, Ministerul Transporturilor a alocat către CFR sumele necesare pentru montarea elementelor de siguranţă acustice şi luminoase ori bariere la 70 de puncte de trecere peste calea ferată considerate periculoase, din întreaga ţară, două dintre acestea fiind chiar în municipiul Bistriţa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO