Ministrul Transporturilor vorbeşte despre închiderea a 100 de rute la CFR Călători: Suntem în reevaluare, facem supracontroale

13 feb 2018 Autor: Cătălina Mănoiu

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat marţi, că se va lua o decizie cu privire închiderea a 100 de rute la CFR Călători, după ce se va face o evaluare, afirmând că au fost organizate supracontroale, pentru a vedea dacă există flux de călători pe aceste rute. 

"Sunt în reevaluare aceste obiective. Am luat legătura cu autorităţile locale care susţin că nu este oportun să fie închise (rutele- n.r.) din cauza faptului că există o mare cerere din partea publicului călător, care însă nu se reflectă şi în casele de bilete ale CFR Călători. Am organizat supracontroale pentru a vedea exact dacă există flux de călători şi eventul doar neplătitori, aceste evaluări le vom face pe perioada cât încă trenurile circulă. În concordanţă cu ceea ce vom afla la sfârşitul acestor evaluări vom lua decizii", a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Şova, întrebat dacă există posibilitatea de a se închide aproximativ 100 de rute la CFR Călători, la finalul dezbaterii "Accelerarea implementării marilor proiecte de investiţii în infrastructura rutieră”, organizată de Comisia de Transporturi a Camerei Deputaţilor.

Lucian Şova a afirmat că decizia va fi luată în funcţie de cât de mulţi călători care plătesc abonamente şi bilete sunt pe rutele avute în atenţie.

 
Cuvinte cheie:
LUCIAN ŞOVA
, CFR CALATĂRI
,
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide