Eveniment

Mitroi, PwC: Guvernul a dat peste cap planurile de afaceri ale companiilor

Mitroi, PwC: Guvernul a dat peste cap planurile de afaceri ale companiilor

Mihaela Mitroi este de cinci ani Tax Partner al PwC Romania

05.03.2009, 21:33 134

Deciziile Guvernului de a majora contributiile sociale si de a devansa calendarul de majorare a accizelor reprezinta devieri de la un angajament agreat si comunicat public de multa vreme prin programul de convergenta transmis Comisiei Europene si pe baza caruia companiile si-au construit planuri de afaceri, afirma Mihaela Mitroi, partener pe fiscalitate al PricewaterhouseCoopers Romania (PwC), cea mai mare firma de consultanta de pe piata.
In acelasi timp, Mitroi arata ca masuri de sustinere a mediului de afaceri precum neimpozitarea profitului reivestit - care intra in vigoare din trimestrul II - si neimpozitarea dividendelor reinvestite, deja in vigoare, inca nu au norme de aplicare emise de Ministerul Finantelor.
"Pe baza programului de convergenta care constituie un angajament aparent foarte credibil s-au construit bugete de investitii si s-au facut planuri de afaceri cu bataie lunga, iar masurile adoptate afecteaza predictibilitatea sistemului fiscal, care este mai importanta pentru investitori chiar decat nivelul taxelor", a declarat Mihaela Mitroi intr-un interviu pentru ZF.
Cat priveste incertitudinile privind neimpozitarea profitului si a dividendelor reinvestite, ea spune ca efectul acestora este "inversul celui scontat de autoritati cand au adoptat sau si-au propus sa adopte masuri fiscale de stimulare a activitatii economice". Mitroi lucreaza de peste 10 ani la PwC, iar in iulie 2004 a devenit partener.
Ea sustine ca abaterile de la obligatiile asumate anterior de autoritati nu sunt recomandate din doua motive: in primul rand, atunci cand investitorii judeca gradul de atractivitate al mediului de afaceri oferit de o tara, pun pe predictibilitatea sistemului fiscal un pret chiar mai mare decat pe nivelul taxelor, fapt demonstrat atat de studii, cat si de experienta practica; in al doilea rand, unele dintre masurile mentionate sunt in contrast cu ceea ce se intampla in Europa Centrala si de Est (Cehia, Ungaria, Slovacia), dar si in tari europene dezvoltate ca Germania, Danemarca, Finlanda, Franta, Suedia sau Elvetia, care tocmai au diminuat fiscalitatea pe munca salariata.
"In termeni relativi, in acest domeniu Romania tocmai a devenit mai necompetitiva, exact acum cand competitia pentru capitaluri private este mai acerba."
Referindu-se la impactul bugetar al majorarilor de CAS si accize, Mitroi apreciaza ca pe termen scurt autoritatile isi vor atinge obiectivul, insa pe termen mediu este foarte posibil sa inregistreze un efect contrar celui dorit: evitarea taxelor prin mijloace "gri sau chiar negre".
"Intr-o prima faza, veniturile bugetare din aceste surse vor creste, reusind sa compenseze intr-o oarecare masura caderea veniturilor din alte categorii de impozite. Insa cand costul unei resurse ca munca salariata se scumpeste, acesta fie va fi pasat consumatorului prin pret, fie va fi inlocuit cu un alt factor de productie, care a devenit relativ mai ieftin. Cand niciuna dintre solutii nu poate fi aplicata, se ajunge la lichidare voluntara, faliment sau pur si simplu la evitarea taxelor prin diverse mijloace, 'gri' sau de-a dreptul 'negre'."
De fapt, expertul PwC sustine plafonarea contributiilor sociale, in niciun caz majorarea acestora in contextul in care firmele nu mai pot obtine aceleasi venituri ca anul trecut pentru a mentine numarul de angajati la care ajunsesera pe masura cresterii volumului de activitate.
"In aceasta perioada in care ne putem confrunta cu somaj ridicat din cauza neputintei companiilor de a realiza veniturile asteptate in raport cu capitalul uman existent, solutia adoptata trebuia sa fie tocmai diminuarea fiscalitatii pe munca salariata", explica Mitroi.
Anul trecut a continuat un program de relaxare fiscala care a condus la reducerea in trei trepte a contributiilor la asigurari sociale. La finele lui 2008, CAS-ul platit de angajat era de 9,5%, iar cel platit de angajator de 18%. Majorarea cu 3,3% cuprinsa in legea bugetului este a doua "interventie" a guvernului Boc asupra contributiilor sociale, dupa ce a mai majorat o data CAS-ul platit de angajatori cu 0,5%, incepand cu 1 ianuarie 2009. Majorarea CAS i-a luat prin surprindere pe angajatori, care nu aveau o astfel de masura inclusa in bugetele companiilor. In acest context, experta PwC considera ca autoritatile ar trebui sa fie mai atente atunci cand anunta masuri fiscale noi.
"Prevederile fiscale trebuie sa fie mai clare in ceea ce priveste modalitatea efectiva de aplicare si termenele de intrare in vigoare. Intr-adevar, am fost anuntati recent ca se va modifica Codul fiscal si prevederile acestuia vor intra in vigoare din 2010, dorindu-se conformarea cu acea recomandare din Cod care prevede ca modificarile trebuie promovate prin lege, de regula, cu 6 luni inainte de intrarea lor in vigoare. Pe de alta parte, insa, exista inca destule masuri fiscale intrate in vigoare deja despre care nu se stie cum se vor implementa."
In privinta neimpozitarii dividendelor reinvestite, Mitroi spune ca nu este de acord cu formularea adoptata, desi intelege intentia legiuitorului, si anume ca sumele care sunt distribuite ca dividende si care se intorc inapoi in business sa nu fie supuse impozitului pe dividende.
"Ce nu inteleg nici eu si nici altii este cum si in ce conditii se va aplica aceasta masura. Din decembrie, cand a fost adoptata ordonanta, si pana acum au trecut aproape trei luni, normele de aplicare se lasa asteptate." In acelasi timp, ea le recomanda autoritatilor simplificarea administrarii schemelor de ajutoare de stat deja aprobate, cum sunt cele pentru investitii de peste 30 mil. euro.
"Schemele introduse nu au functionat asa cum ar fi trebuit. Daca procedurile administrative de acordare a acestor ajutoare de stat ar fi simplificate, as face o publicitate uriasa, pentru ca intr-o perioada de recesiune astfel de avantaje pot avea impact semnificativ, facand dezvoltarea afacerilor atractiva atunci cand toti ceilalti factori induc riscuri. Limita ajutoarelor de minimis ar trebui si ea ridicata, mai ales ca UE a decis in acest sens."
Care ar fi solutiile pentru ar fi colectate la buget veniturile prognozate?
"Administrarea taxelor ar trebui sa devina mai prietenoasa cu cei care sunt buni platnici, nu trebuie sa ne mai comportam ca si cum incasarea taxelor ar fi o favoare facuta cetateanului si firmelor", spune Mitroi. Ea remarca progresele din ultimii ani, cand s-au introdus multe dintre instrumentele moderne de administrare, dar considera ca acestea nu functioneaza.
"Fisa fiscala, contul unic, depunerea electronica a declaratiilor sunt solutiile adoptate de administratiile fiscale avansate ale lumii, dar utilizarea lor devine o tortura si o povara suplimentara pentru contribuabili daca aceste solutii nu sunt implementate cum trebuie."



 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO