Eveniment

Monica Niculescu, deranjată de atitudinea danezei Caroline Wozniacki: M-a scos din ritm cu cearta aceea; a tras foarte mult de timp

Monica Niculescu, deranjată de atitudinea danezei...

Autor: Denis Şchiopu, Mediafax

15.02.2018, 23:05 112

La 4-4, în primul set, după o serie de trei game-uri câştigate de Niculescu, Wozniacki a oprit meciul pentru a se certa cu arbitrul de scaun, nemulţumită de strigătele româncei din momentul în care lovea mingea, dar oficialul partidei nu i-a dat dreptate.

Întrebată, la final, despre stilul de joc al Monicăi şi despre scandalul din finalul primului set, Wozniacki a avut un discurs prin care a atacat-o, din nou, pe româncă: "În mod normal, jocul pe care-l are e interesant. Începi să te enervezi şi să faci greşeli. Nu e amuzant şi nu despre asta e vorba în tenis, dar jocul ei e spectaculos. A fost greu, a încercat să mă irite, iar eu am făcut nişte greşeli prosteşti. Ea foloseşte metode care nu sunt fair-play şi încearcă să intre în capul tău".

"Foarte urât din partea ei! Eu nu am auzit ca un număr 1 mondial să declare aşa ceva, mi s-a părut foarte urât. Eu aşa joc, chiar sunt foarte dezamăgită de ce a zis şi mi se pare că dă prea multă importanţă. Nu am vrut să intru în capul ei, eu aşa joc şi mă comport, aşa fac la fiecare meci şi nu am auzit pe nimeni să spună ceva. Mi se pare lipsă de fair-play ce a făcut ea, că s-a certat cu arbitrul şi m-a scos puţin din ritm, din păcate. Jucam foarte bine acolo, revenisem şi faptul că s-a certat cu arbitrul şi a tras de timp mi s-a părut lipsi de fair-play. M-a scos din ritm cu cearta aceea. Arbitrul a spus că nu vede ceva în neregulă, dar ea a tras foarte mult de timp", a spus Niculescu, pentru Digi Sport.

Jucătoarea Monica Niculescu, numărul 92 mondial, a fost învinsă, joi, cu scorul de 7-5, 6-1, de daneza Caroline Wozniacki, liderul mondial, în optimile de finală ale turneului de la Doha (Qatar), competiţie de categorie Premier 5, dotată cu premii în valoare de 2,6 milioane de dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO