Opinie Cristian Hostiuc, directorul editorial al ZF

Ce monştri se ascund în spatele creşterii economice: La nivel naţional, doar unu din patru tineri merg la şcoală sau au un job; iar în Teleorman, doar 35% din cei apţi de muncă se duc să muncească în fiecare zi, cel mai redus nivel din România

13 aug 2017 Autor: Cristian Hostiuc

Economia României creşte cu peste 5% pe an, cu o creştere a industriei de 8%, date pentru care alte ţări ar face orice ca să le aibă.

La polul opus, investiţiile statului sunt la minimum de mai bine de zece ani, ceea ce începe să afecteze economia, iar România, deşi are o cerere imensă de forţă de muncă, intră într-un clasament Eurostat pe locul doi în Europa, cu cei mai mulţi tineri fără ocupaţie, după Italia şi în faţa Greciei.

În România, aproape una din patru persoane cu vârsta cuprinsă între 20 şi 24 de ani nu avea ocupaţie, conform datelor europene.

Dispariţia şcolilor profesionale, decizie din 2009 a ministrului educaţiei de atunci, Ecaterina Andronescu, membru de bază al PSD, se vede acum din plin.

Noi vrem să trăim ca în Germania, Franţa, Olanda, Danemarca, dar dorinţa de muncă este zero, cel puţin pentru tânăra generaţie.

La ce cerere există pe piaţa forţei de muncă, nu cred că ar putea să se plângă cineva că nu există joburi.

Dacă în România 23% din tineri nu sunt nici angajaţi, nici studenţi şi nici nu sunt implicaţi în vreo activitate de pregătire, în Danemarca rata este de 8,5%, în Suedia, 9,3% şi în Olanda, 6,9%.

Aşa cum dispariţia şcolilor profesionale se vede acum, după aproape un deceniu, plus mentalitatea fiecărui guvern de a nu avea programe naţionale pentru a atrage tinerii să muncească în sectorul privat, ci mai degrabă să aştepte bani de la guvern, aşa se va vedea, în următorii ani, şi căderea investiţiilor publice, în infrastructura rutieră, feroviară, sănătate, educaţie şi administraţie.

Degeaba avem cerere mare de IT-işti, cu salarii de la 1.500 de euro net în sus, dacă dincolo de Bucureşti şi principalele oraşe din România nu sunt programe ale guvernului şi ale administraţiilor politice locale de a-i aduce pe tineri să muncească în sectorul privat. Orice tânăr, la nivel local, aşteaptă să se angajeze la stat. Mai ales că salariile cresc peste sectorul privat.

Dacă te uiţi la datele naţionale, în Teleorman, ponderea salariaţilor în populaţia activă este de numai 35% (159.000 populaţie activă versus numai 56.000 de salariaţi, mai 2017). În Vaslui, rata este de 38%, în  Botoşani de 38%, în Mehedinţi de 40%, în Giurgiu de 40%, în Dâmboviţa de 40%.  Liderii de facto ai PSD, Dragnea, Bădălău, Neacşu, Stănescu, conduc judeţe unde mai mult de jumătate din populaţia activă, care poate să muncească, nu munceşte. În Brăila, la premierul Tudose acasă, rata este de 55%.

La polul opus, în Braşov, din 253.000 de persoane populaţie activă, 180.000 sunt la muncă, adică un raport de 71%.

În Timiş, raportul este de 71%, iar în Bucureşti este de 86%. În Sibiu, rata este de 68%, iar în Cluj de 67%.

Horia Bugarin, directorul general al firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară IHM Total Consult din Timişoara, spune: „Nu vreau să mai aud de Teleorman. în şase luni, doar patru oameni din Teleorman s-au relocat (în zonele unde sunt joburi, cum ar fi Timişoara). Efectiv, oamenii din Teleorman nu vor să lucreze“.

Toată lumea vrea să dea salarii mai mari, dar cine munceşte?

Guvernul Dragnea/Tudose/ Tăriceanu riscă macrostabilitatea României cu majorările salariale de la stat, în special cu cele din administraţia locală.

Cei din Teleorman nu vor să muncească, dar vor să primească bani mai mulţi. Prima responsabilitate a administraţiei politice de acolo votate de oameni trebuie să fie atragerea de investitori care să ofere locuri de muncă, nu să ceară bani de la Bucureşti pentru majorări salariale.

România va plăti scump această politică a lui Dragnea, liderul PSD şi al guvernului, de a arunca cu bani în salarii.

Tensiunile din piaţa muncii, din zona de vest, Iaşi sau centru, respectiv lipsa de candidaţi, îi vor determina pe investitori să oprească proiectele de investiţii şi să se ducă cu ele în altă parte.

Nimeni nu poate aştepta la infinit să găsească oameni care să vrea să vină la muncă.

Creşterea salariului minim pe economie a acomodat piaţa la un nivel sustenabil, dar nu poate înlocui şi lipsa forţei de muncă, pentru că există cel puţin un milion de oameni, mulţi dintre ei tineri, care preferă să aştepte onorarea promisiunilor de la televizor decât să se ducă la muncă sau să se relocheze în altă parte.

Nici programul Prima chirie nu pare să funcţioneze, nu atât din cauza birocraţiei, ci mai ales pentru că oamenii nu vor să se ducă unde este jobul.

Deşi creşterea economică din ultimii ani a oferit bani şi un răgaz pentru reforma unor pieţe încremenite în timp - educaţie, sănătate, administraţie, piaţa forţei de muncă - de la Bucureşti nu s-a întâmplat nimic.

Sper să nu ajungem să blestemăm toate aceste creşteri economice: istoria ne arată că aceste creşteri au fost urmate de scăderi, pentru că întotdeauna se fură din fundaţie, pereţii sunt subţiri, iar mucegaiul apare imediat.

Toate aceste creşteri economice au fost obţinute în anii anteriori cu preţul unor tăieri şi restructurări la sânge, de care, ulterior, cei aflaţi la putere şi-au bătut joc. 

cristian.hostiuc@zf.ro

 
Cuvinte cheie:
blestem
, crestere economica
, crestere
, economia romaniei
, industrie
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide