O "moştenire" lăsată de regimul condus de Nicolae Ceauşescu, înspatele căreia se ascund poveştile primilor destinatari care nu arfi vrut să se mute în ele, ale investitorilor israelieni care aufăcut bani frumoşi din achiziţia şi vânzarea ulterioară alocuinţelor, dar şi a actualilor proprietari, care se confruntă cuprobleme caracteristice oricăror bucureşteni: pene frecvente decurent sau oameni ai străzii dormind în casa scării.
"Lucrările la bulevard au început înaintea celor la CasaPoporului. Prima etapă a fost începută în 1979, iar cea de-a douaîn 1984. N-aş putea spune exact câte apartamente au fost realizate,dar ştiu că planul iniţial era pentru 6.000 - 7.000 de apartamente.Nu toate tronsoanele au fost însă realizate", povesteşte AncaPetrescu, arhitectul-şef al Casei Poporului, clădirea construită deCeauşescu în aceeaşi perioadă ca şi bulevardul.
Zonă seismică sigură
Ideea construirii acestor apartamente, dar şi a Casei Poporuluia venit după cutremurul din 1977, când Ceauşescu a început unproces de reconstrucţie a Bucureştiului după ce şi-a găsit locuinţadin Primăverii avariată.
După ce a stabilit că zona cunoscută drept "Dealul Arsenalului"este una dintre cele mai sigure din punct de vedere seismic dinBucureşti, Ceauşescu a organizat un concurs de arhitectură pentruun megaproiect în această zonă, în care dorea totodată să mute şiangajaţii care urma să lucreze în sălile Casei Poporului.
"Parametrii de siguranţă folosiţi înainte de 1989 erau foartestricţi pentru toate construcţiile. Drept dovadă, la cutremurul din1977 nu a căzut niciun bloc nou. Inginerii erau foarte specializaţiîn acea perioadă, iar în institutele de proiectare lucrau peste1.000 de proiectanţi, arhitecţi şi ingineri. Nu puteai lucra dupăcapul tău, cum poate face acum orice SRL. Mi-este groază de ce s-aîntâmplat după 1990 şi spun Doamne fereşte de un cutremur! Nimeninu mai verifică acum proiectele", spune Anca Petrescu.
Deşi spaţioase şi aflat într-o zonă considerată sigură din punctde vedere seismic, proiectul de pe Bulevardul Unirii nu a fostsusţinut în unanimitate, cel puţin la început, când apartamenteleerau prevăzute a deveni locuinţe de serviciu, fără a fi vândutelocatarilor.
"Erau destui cei care nu doreau finalizarea proiectului, astfelcă la vizitele lui Ceauşescu îi arătau faţadele, acesta eramulţumit, dar în spate nu se lucra aproape deloc. Imediat dupăRevoluţie, în schimb, a fost bătaie pe ele. Erau cele mai scumpeapartamente din oraş, deoarece erau spaţioase, zona era frumoasă,iar la parter se spera că bulevardul va fi amenajat modern, cum seîntâmplă în alte oraşe mari", mai spune arhitectul.
Faptul că magazinele din zonă nu au trafic putea fi compensat deproiectul imobiliar Esplanada, planificat pe terenul situat întrebulevardele Mircea Vodă şi Nerva Traian, dar criza şi numeroaselereclamaţii privind această construcţie au dus la îngheţareaproiectului care ar fi trebuit realizat în parteneriatpublic-privat cu firma TriGranit.
Începuturile speculaţiilor cu apartamente
Apartamentele sunt spaţioase şi puţin peste standardeleobişnuite de la acea vreme. Bucătăriile au în loc de 5-6 metripătraţi în jur de 10, în timp ce o cameră mică are circa 12 metripătraţi, faţă de 10 metri pătraţi în alte blocuri din oraş.
Iar "speculaţia" imobiliară din Bucureşti a început şi cu acesteapartamente.
Omul de afaceri israelian Moshe Turgeman, dezvoltatorulproiectului Euromall din Piteşti, povestea la un moment dat căprima afacere pe care a făcut-o în Bucureşti a fost să cumpere înjur de zece apartamente în zone centrale, pe care le-a renovat şile-a vândut ulterior cu un preţ dublu.
Iniţial, imediat după revoluţie, apartamentele de la Unirii aufost repartizate către funcţionari şi oameni politici, dar şi cătremuncitori din întreprinderi, fiind date spre închiriere, cuposibilitatea de achiziţie ulterioară.
"În 1992 preţurile apartamentelor cu două camere din zona Uniriierau sub 10.000 de dolari, iar cele cu patru camere costau în jurde 15.000 de dolari. Cu alte cuvinte, la acea vreme un apartamentvalora cât două Dacii 1310, iar acum costă cam cât 15 modele DaciaLogan", face rapid calculul Constantin A., locatarul unui blocsituat între Piaţa Unirii şi Piaţa Constituţiei.
Bulevardul are în acea zonă poate cel mai lat trotuar dinBucureşti şi spaţii comerciale largi, unele dispuse chiar şi pedouă niveluri. Cu toate acestea, zona nu s-a dezvoltat aproapedeloc din punct de vedere comercial, lipsa locurilor de parcarefiind unul dintre motive.
"Spre deosebire de alte cartiere din Bucureşti, problemalocurilor de parcare este exact invers - ziua nu se găseşte niciunloc de parcare decât în Piaţa Constituţiei sau la Alba Iulia, iarseara parcările sunt pe jumătate goale. Toate blocurile au atâtlocuri de parcare dedicate, în spatele blocurilor, cât şi pebulevard", povesteşte Constantin.
Fenomenul se explică prin faptul că o bună parte din apartamentesunt folosite drept birouri pentru firme de servicii, ai cărorangajaţi ocupă locurile de parcare pe timpul zilei, iar searaacestea rămân disponibile locatarilor, spre deosebire de altecartiere în care găsirea unui loc de parcare seara se poate dovedio aventură.
Oameni ai străzii şi pene de curent
O altă problemă a zonei este legată de oamenii străzii care"locuiesc" şi ei la Unirii. Dacă vara aceştia aleg, în general, sădoarmă în aer liber, pe băncile de pe bulevard, pe timpul iernii eicaută căldura scărilor de bloc.
"Seara, după ora 22.00 pe băncile instalate pe bulevard pot fivăzuţi foarte mulţi oameni ai străzii care creează un realdisconfort. Iar când aceştia nu dorm, încep să distrugă elementeleornamentale ale fântânilor arteziene. Iarna, în special în nopţilefriguroase, oamenii străzii încearcă să intre în scările blocurilorcare nu dispun de pază, astfel că nu o dată am întâlnit personajemai mult sau mai puţin ciudate dormind lângă uşile locatarilor."Problemele blocurilor mai vechi de 20 de ani sunt însă comune camîn oricare parte a Bucureştiului s-ar afla. Un expat german înRomânia se amuza de faptul că deseori îşi găseşte dimineaţa ceasulde pe noptieră resetat, tocmai din cauza deselor întreruperi decurent. "Aşa ceva nu se întâmplă în Germania. M-am învăţat şiprogramez tot timpul telefonul să mă trezesc dimineaţa", spuneaneamţul, care locuieşte în zona Băneasa.
Dacă în cartierul de afaceri Canary Wharf din Londra directorulexecutiv, românul George Iacobescu, povestea că toate utilităţilesunt dublate, pentru a se evita întreruperile de electricitate, nuacelaşi lucru se poate spune şi despre zona Unirii, a căreiconstrucţie a început în aceeaşi perioadă - anii '80.
"Vara penele de curent au loc cel puţin o dată pe lună, ţevilede apă rece şi caldă au început să ruginească, iar lipsa izolăriiacestora determină locatarii de la etajele superioare să aşteptepână la 10 minute apa caldă, lăsând robinetul să meargă, ceea cedetermină automat şi o creştere a costurilor de întreţinere", spunelocatarul de la Unirii. "Un banal duş poate deveni o adevăratăaventură care poate fi rezolvată cu apă încălzită pe aragaz, ca pevremea bunicii, într-un apartament care este la fel de scump caunul din Paris."
Criza a mai tăiat din preţurileapartamentelor
Dar cât de scumpe mai sunt de fapt apartamentele de la Unirii,în care jumătate dintre locuitori sunt cetăţeni străini, atâtvest-europeni, cât şi de alte naţionalităţi?
În urmă cu doi ani, un apartament cu trei camere pe BulevardulUnirii sau în Piaţa Alba Iulia costa în jur de 180.000-200.000 deeuro, potrivit indicelui ZF.
Aruncând un ochi astăzi la anunţurile imobiliare, se poateobserva că apartamente similare, cu suprafaţă de circa 80 de metripătraţi, pot fi cumpărate în prezent la preţuri de circa 140.000 deeuro.
La aceste valori, preţurile nu pot fi comparate decât cusuburbiile Parisului, în condiţiile în care în interiorul oraşuluila aceşti bani poate fi achiziţionată doar o garsonieră, în cel maibun caz - 24 de metri pătraţi în Montmartre costând 175.000 deeuro, potrivit site-urilor de anunţuri cu proprietăţi dinParis.
Dar zona Unirii nu este chiar cea mai scumpă din Bucureşti.Preţurile pe metru pătrat ale locuinţelor din zona Dorobanţi -Primăverii sunt chiar mai mari, datorită apropierii de zonalacurilor şi parcurilor, dar oferta de locuinţe este mult mairedusă şi este compusă în special din vile.
În aceste condiţii, pentru cei care îşi permit să locuiască încentru, "megaproiectul de un miliard de euro", poate cel mai marede acest gen realizat în România, rămâne o opţiune viabilă, cutoate "defectele" de care te poţi lovi în orice zonă deschisă aCapitalei.
Proiectul imobiliar Esplanada putea salva comercialzona
Faptul că magazinele din zona Bulevardului Unirii nu au traficputea fi compensat de proiectul imobiliar Esplanada, planificat peterenul situat între bulevardele Mircea Vodă şi Nerva Traian, darcriza şi numeroasele reclamaţii privind această construcţie au dusla îngheţarea proiectului.
Erau destui cei care nu doreau finalizarea blocurilor de peUnirii, astfel că la vizitele lui Ceauşescu îi arătau faţadele,acesta era mulţumit, dar în spate nu se lucra aproape deloc.Imediat după revoluţie, în schimb, a fost bătaie pe ele. Erau celemai scumpe apartamente din oraş, deoarece erau spaţioase, zona erafrumoasă, iar la parter se spera că bulevardul va fi amenajatmodern, cum se întâmplă în alte oraşe mari.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
