Eveniment

Municipiul Tecuci va avea o fabrică de sortare şi tratare a deşeurilor, un proiect ce se ridică la 25 milioane de euro

Municipiul Tecuci va avea o fabrică de sortare şi...

Autor: Roana Rotaru

18.05.2016, 11:04 1150
Compania spaniolă Sustainable Waste Treatment S.L. (SWT) a încheiat un parteneriat cu Primăria Muncipiului Tecuci pentru înfiinţarea unei fabrici de sortare şi tratare a deşeurilor din localitate, proiect ce se ridică la 25 milioane euro, şi care urmează să creeze 35 de locuri de muncă noi.

„Investiţia din România face parte dintr-un proiect integrat al companiei ce prevede realizarea la Galaţi a unei fabrici de prelucrare a materiilor prime rezultate din reciclare (plastic şi sticlă). Valoare cumulată a celor două proiecte (Tecuci şi Galaţi) se ridică la 80 milioane euro, urmând să creeze în total 145 de noi locuri de muncă”, arat un comunicat de presă publicat de Departamentului pentru Investiţii Străine şi Parteneriat Public-Privat din cadrul Guvernului (InvestRomania),  instituţie care a oferit asistenţă firmei spaniole SWT  în dezvoltarea proiectului.

Investiţia SWT vizează realizarea unui sistem complet de reciclare, care a fost patentat pentru toată Europa, ce cuprinde o staţie integrată de sortare, tratare, reciclare şi valorificare a deşeurilor, menită să producă energie electrică şi energie termică, cu o capacitate de procesare de 200.000 tone pe an de deşeuri colectate. Tehnologia folosită de compania spaniola nu implică folosirea apei în tratarea deşeurilor, aspect ce simplifică întregul proces.

Sustainable Waste Treatment S.L. (SWT) este o societate de investiţii şi managment de proiect în domeniul reciclării deşeurilor şi producerii energiei regenerabile, cu capital integral privat. În prezent, aceasta are în derulare peste 20 de proiecte de investiţii în Europa, Asia şi America de Sud.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO