Eveniment

Nemţii îi atacă pe americani la ei acasă: bătălia dintre supermarketurile europene se mută în SUA

Nemţii îi atacă pe americani la ei acasă: bătălia...

Autor: Catalina Apostoiu

13.06.2017, 00:00 1021

Bătălia de decenii dintre supermarketurile de discount europene se mută pe teritoriul Statelor Unite, cea mai mare economie a lumii, sporind presiunile de ordin competitiv într-o industrie aflată deja în plin război al preţurilor, scrie Bloomberg.

Aldi, cunoscut pentru preţurile mici ale produselor sale marcă proprie, intenţionează să cheltuiască 3,4 miliarde de dolari în următorii cinci ani pentru deschiderea a 900 de supermarketuri în SUA. Investiţia este anunţată în condiţiile în care rivalul său european de pe segmentul discounterilor Lidl se pregăteşte să-şi deschidă primele magazine din America în această săptămână.

Planurile Lidl prevăd deschiderea a 100 de magazine până în vara anului viitor. Expansiunea giganţilor germani pe piaţa americană ar putea pune noi presiuni pe retaileri convenţionali ca Wal-Mart Stores şi Kroger în sensul reducerii preţurilor. Noua competiţie în această industrie survine pe fondul unei spirale deflaţioniste în care preţurile au scăzut timp de 17 luni consecutive, cea mai lungă astfel de perioadă din peste 60 de ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO