Opinie Sorin Pâslaru - redactor-Şef al ZF

Nicăieri în UE contribuţiile sociale nu sunt trecute integral în sarcina angajatului. Cui foloseşte acest experiment prin care este chemată să treacă, iarăşi, România?

21 sep 2017 Autor: Sorin Pâslaru

Guvernul pregăteşte cea mai mare schimbare a felului cum sunt calculate şi plătite  contribuţiile sociale pentru angajaţi, însă obiectivul acestei schimbări este neclar.

Astfel, de la 1 ianuarie 2018 urmează să treacă în sarcina salariatului toate contribuţiile de pensii, sănătate, şomaj. În prezent, aceste contribuţii sunt împărţite în mod aproximativ egal între angajat şi angajator. Mai detaliat, pentru ca un angajat să primească un salariu de 1.000 de lei, angajatorul său are cheltuieli totale de 1.750 de lei. Cei 750 de lei cheltuieli suplimentare sunt împărţiţi în jumătate între salariat şi patron.

De la 1 ianuarie 2018 vor fi doar în sarcina salariatului. Angajatorul va continua să îi plătească însă, ca şi până acum.

Din punctul de vedere al filosofiei taxării, împărţirea poverii contribuţiilor sociale în mod egal între angajat şi angajator are un rost. Oamenii sunt, mai ales la început de carieră, puţin conştienţi că au nevoie de pensie peste 40 de ani de activitate sau de îngrijiri medicale.

De aceea, angajatorul este chemat să contribuie la fondul de pensie al salariatului şi la fondul de sănătate, în mod egal cu salariatul.

Ideea este că angajatorul are o responsabilitate faţă de salariat, nu numai în a-i plăti munca prestată, dar şi pentru a-i asigura o viaţă sănătoasă şi o securitate socială.

Altfel, de ce mai există legislaţia muncii cu toate prevederile sale? În condiţiile schimbărilor preconizate de la 1 ianuarie 2018,  angajatul devine pur şi simplu un furnizor căruia, pe lângă preţul muncii livrate, i se mai plătesc şi alte taxe, în cazul nostru contribuţiile sociale şi impozitul pe venit. Nu se înţelege de ce tocmai PSD, un partid care se defineşte ca fiind la stânga eşichierului politic, insistă pentru această schimbare prin care practic angajatorii se derobează de orice responsabilitate cu privire la securitatea socială şi sănătatea angajaţilor.

Împărţirea contribuţiilor sociale între angajat şi angajator nu este doar un calcul contabil, ci o exprimare a unei filosofii, a unui concept, aşa cum e cel de egalitate în faţa legii sau de inviolabilitate a proprietăţii.

Este o chestiune care ar presupune poate un referendum. Este o schimbare prea mare pentru a fi pusă la cale peste noapte, în doar câteva luni.

În  plus, această mişcare naşte foarte multe întrebări privind modul de aplicare. Pentru ca angajaţii din sectorul privat să rămână cu acelaşi salariu net, angajatorul trebuie să mărească salariul brut cu 22%, iar întrebarea este de ce ar face-o în condiţiile în care nimeni nu-l poate obliga.

În contractele de muncă sunt trecute salariile brute. Pentru a asigura acelaşi salariu net pentru angajaţii din companiile şi instituţiile de stat,  majorarea salariilor brute se pot legifera. Însă ce facem cu sectorul privat? Este complet neclar de ce vrea actuala guvernare această reformă.

Cui foloseşte o majorare a salariului brut pe hârtie?

Problema este că, aşa după cum au fost date legile privind salarizarea până acum, guvernul va trebui să treacă la această majorare artificială a salariilor brute, pentru că şi-a asumat prin legea salarizării unitare majorări de peste 20% de salarii în instituţii publice.

Vestitele PowerPoint-uri prezentate la începutul verii de conducerea partidului de la guvernare, prezentau creşteri de peste 20% ale salariului brut.

Însă iată că nu este decât o simplă joacă  cu cifrele. Netul va rămâne identic.

Din punct de vedere ideologic, nici cei mai aprigi susţinători ai capitalului nu s-ar fi gândit că pot primi un asemenea cadou de la un partid de stânga: să treacă în sarcina angajatului toată cheltuiala cu contribuţia de pensii şi salarii.

La un moment dat, după ce se va face această schimbare, angajatorul va spune: eu am 2.000 de lei sau 3.000 de lei disponibili, nu mă interesează ce taxe şi contribuţii plăteşti tu la stat, ăştia sunt banii.

Probabil de aceea vedem o acceptare tacită a acestei schimbări din partea Consiliului pentru Investitori Străini şi a Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, instituţii mult mai vocale în cazul altor propuneri cum a fost impozitul pe cifra de afaceri sau taxa de solidaritate.

Care este obiectivul trecerii la salariat a contribuţiilor sociale?

Se rezolvă deficitul anual de 24 mld. de lei al bugetului public de pensii?

Se reduce sarcina angajatorului la plata unui salariu mediu net?

Se va colecta mai uşor şi mai mult la sănătate şi pensii?

Nimeni nu a explicat până acum nimic. Se spune că ar creşte contribuţia individualizată la pensii pentru fiecare angajat şi în felul acesta se va îmbunătăţi punctajul de pensie.

Însă aceasta se poate face şi acum printr-o simplă recalculare având în vedere că angajatorul plăteşte el însuşi partea sa de contribuţie la pensie.

O singură explicaţie va putea fi valabilă şi se va vedea în anii următori, dacă reforma CAS va fi introdusă. Este vorba de impozitul pe gospodării. Dacă vom avea impozit pe gospodărie, trecerea CAS şi CASS la salariat poate avea sens pentru că, la un moment dat, angajatorul va plăti integral salariul brut angajatului, care va plăti la rândul său contibuţiile sociale şi impozitele aferente venitului.

Deocamdată însă, nicăieri în Uniunea Europeană nu există o asemenea împărţire a poverii contribuţiilor sociale, integral la angajat. Este un experiment ca atâtea altele prin care a trecut România. Cui foloseşte?

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 22.09.2017

 
Cuvinte cheie:
Opinie
, Sorin Paslaru
, CAS
, CASS
, angajat
, angajatori
, contributii sociale
, salariati
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide