În faţa întrebărilor puse pe un ton din ce în ce mai ridicat despre lipsa de progres a actualei guvernări, noul slogan este: „Nici nu vă imaginaţi ce greu este de urnit aparatul administrativ. Există o inerţie în sistem…“.
Administraţiile fiscale sunt în continuare sufocate de dosare, contribuabilii tot nu pot plăti cu cardul, spitalele publice sunt depăşite şi plăţile la plic sunt la ordinea zilei, autostrăzile stau pe hârtie, căile ferate sunt în derivă, dar la adăpostul etichetei de profesionişti de la Bruxelles noii miniştri sunt mult mai puţin luaţi la întrebări decât cei din guvernele anterioare.
Absorbţia fondurilor europene este zero. Deşi suntem în mai 2016, încă se elaborează ghidurile pentru perioada 2014-2020.
La şase luni de la cele 10 pagini de aşa-zis program de guvernare trimis redacţiilor în noiembrie 2015, actualul guvern nu arată că vrea să lase vreun semn distinct, ci doar amintirea unei perioade de degringoladă cum nu a mai fost în istoria recentă a guvernării. Miniştrii cad ca popicele, câte unul pe săptămână.
Multă bunăvoinţă, multe vorbe, mesaje pe Facebook, dar la sfârşitul zilei nu se vede niciun fel de valoare adăugată.
Mai mult, pentru că nu a avut curajul să renunţe măcar la o parte din măsurile de relaxare fiscală lăsate moştenire de guvernul anterior, deşi o putea face când a construit singur bugetul, noul guvern ar putea să strice prin derapaje fiscale şi echilibrul macroeconomic pe care România, de bine, de rău, îl câştigase.
Veniturile din TVA pe aprilie sunt cu 28% mai mici decât în aprilie 2015, CAS este sub buget, aşa încât o rectificare bugetară negativă, prima din 2010 încoace, de la tăierea salariilor şi creşterea TVA, este tot mai probabilă.
Nu poţi evita senzaţia de bunăvoinţă neputincioasă pe care o emană explicaţiile de la vârf pe teme vitale – infrastructură, sănătate, educaţie. Dar de unde iniţiativă, de unde idei?
După decenii în care „lumina“ a fost luată de la instituţiile financiare internaţionale, nici nu mai ai cum să gândeşti cu mintea ta ce trebuie făcut ca să mişti România într-o direcţie sau alta.
Nimeni nu mai chestionează modelul – a fost bine că în 1998-2000 a fost spart sistemul de sănătate prin înfiinţarea unul mastodont administrativ – Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cu un buget de 5 mld. euro pe an – dar care nu răspunde pentru modul cum dă banii la spitale?
A fost bine că am spart sistemul energetic când Electricité de France a rămas complet integrată – producţie, distribuţie, transport, furnizare – fiind azi compania de energie nr. 1 în lume? Este bine că am spart calea ferată când nici austriecii, nici germanii, ce să mai vorbim de francezi, n-au făcut-o?
Aproape ca înainte de ’89, când realitatea din galantarele goale ale Alimentarelor, bântuite de muşte, contrazicea cifrele producţiilor record de la televizor, realitatea oraşelor pustiite de tineri plecaţi să spele vase în Italia, a trenurilor care merg cu 40 km pe oră, a mizeriei din spitale şi a tramvaielor delabrate din aşa-zisul cel mai puternic centru economic al Europei de Sud-Est contrazice discursurile sforăitoare din conferinţe despre minunatul parcurs al României.
Noroc cu scăparea la Bruxelles a noii clase de nomenclaturişti, care, culmea, se află acum că se trag direct din părinţi cu înalte funcţii înainte de ’89. „Aparatul“ lucrează, staţi liniştiţi.
