Eveniment

Niciun vinovat găsit până acum în tragicul accident din Muntenegru. Cele două agenţii îşi continuă activitatea, Parchetul spune: „dosarul este în curs de soluţionare“

Autocarul implicat în tragicul eveniment din Muntengru mai fusese implicat într-un accident în 2011. AFP/Mediafax Foto

Autocarul implicat în tragicul eveniment din Muntengru mai fusese implicat într-un accident în 2011. AFP/Mediafax Foto

Autor: Mirabela Tiron

17.07.2013, 21:24 542

Aceasta în condiţiile în care au fost găsite mai multe nereguli, de la faptul că autocarul din Muntengru mai fusese implicat într-un accident, actele şoferului nu erau de găsit, un punct de lucru al unei agenţii avea licenţa expirată.

Dan Matei Agathon, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS) şi fost ministru al turismului, spunea la câteva zile de la accident că statul ar trebui să ridice imediat licenţele de turism ale agenţiilor de turism implicate.

„Nu există un învinuit, dosarul fiind în faza premergătoare. Reprezentanţii celor două firme au fost audiate la Parchet, dosarul este în curs de soluţionare. Nu s-a finalizat ancheta în Muntenegru, am primit doar procesul verbal de cercetare la faţa locului. În momentul în care se va finaliza ancheta se va vorbi de învinuiţi“, a spus Simona Frolu, procuror şi reprezentant al biroului de presă din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instituţie ce investighează tragicul accident din Muntengru.

 

Nicio informaţie despre accident în ultima perioadă

Nici Ministerul Transporturilor şi nici cel al Turismul nu au mai transmis informaţii despre acest caz în ultimele săptămâni. Mai mult, ultimul comunicat de presă emis de Parchet a fost în 25 iunie, în care se arăta că a fost „înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procesul-verbal de sesizare din oficiu, cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în formă calificată, constând în aceea că, în cursul zilei de 23.06.2013, un conducător auto, angajat al unei agenţii de turism, în timp ce conducea un autocar la bordul căruia se aflau 47 de cetăţeni români, pe coasta muntenegreană, pe drumul Podgorica-Kola, la ieşirea dintr-un tunel, a părăsit partea carosabilă şi s-a prăbuşit într-o prăpastie. În urma accidentului a rezultat decesul a 18 persoane şi rănirea altor 29 de persoane, cetăţeni români“.

 

Nereguli cu autocarul, actele şoferului, agenţia

Autocarul implicat în tragicul eveniment din Muntengru mai fusese implicat într-un accident în 2011.

La câteva zile de la accident, inspectorul Adrian Kritikos de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, spune că imediat după producerea accidentului a fost în control la sediul firmei Gregory Tour, iar patronul acesteia nu a putut prezenta contractul de muncă, avizul medical şi cel psihologic pentru şoferul autocarului în momentul producerii accidentul.

Ulterior, Ştefan Grigore, patronul firmei Gregory Tour, declara că şoferul care conducea autocarul era angajat al unei alte companii şi fusese detaşat, având toate actele în regulă.

Datele preliminare arată că autocarul românesc se deplasa cu 80 de kilometri pe oră, limita admisă pentru acel drum fiind de 40 de kilometri pe oră.

 

Agenţiile îşi continuă activitatea

Ancheta demarată de Autoritatea Naţională pentru Turism arăta că unul dintre punctele de lucru ale agenţiei Mareea Comtur (deţinută de Marius Usturoiu) avea licenţa expirată, în timp ce licenţa de turism a Gregory Tour (Mi­haela Grigore şi Ştefan Grigore), era în regulă, potrivit autorităţii.

 „Am depus toate documentele solicitate de Parchet“, a spus Marius Usturoiu, pro­prietarul Mareea Comtur.

Întrebat de ZF dacă pasagerii din autocar, cei care au supravieţuit, sau rudele lor au cerut agenţiei despăbugiri sau au dat în judecată agenţia, Marius Usturoiu a spus că nu şi că asiguratorul „Omniasig a deschis o linie pentru pasageri“, fără alte detalii.

Pe de altă parte, Corina, o angajată a Gregory Tour a spus că „agenţia funcţio­nează în parametri normali“. Ştefan Gri­gore, proprietarul companiei, nu a putut să fie contactat până la închiderea ediţiei.

 

Omniasig va plăti despăgubirile

Autocarul care s-a răsturnat în Muntenegru avea o poliţă de asigurare auto obligatorie (RCA), emisă de compania deţinută de grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG). De asemenea, poliţa auto facultativă Casco, care include şi o clauză privind asigurarea împotriva accidentelor şi a persoanelor era emisă tot de Omniasig (care nu au precizat valoarea sumei asigurate pe poliţa Casco şi nici valoarea primei pe care au încasat-o pentru cele două poliţe).

Întrebaţi de ZF despre stadiul despăgubirilor, oficialii Omniasig au transmis: „Dorim să vă informăm că deo­camdată sunt încă în derulare procedurile aferente dosarelor de daună deschise în urma tragicului accident din Muntenegru. De aceea, nu putem încă să facem declaraţii pe acest subiect, până nu se vor încheia toate formalităţile necesare“.

Având în vedere proporţiile acciden­tului în care au murit 18 persoane, iar alte 29 au fost rănite, dauna plătită de Omniasig ar putea să ajungă la cinci milioane de euro, limita de despăgubire maximă de pe piaţa românească.

Cazurile de despăgubire morală şi vătămări corporale vor fi rezolvate cel mai probabil în instanţă, astfel că rudele victimelor vor primi despăgubirile cel mai devreme abia peste un an, pentru că sentinţele în cazul unor astfel de procese durează până la un an şi jumătate.

Majoritatea daunelor pentru vătămările corporale şi morale sunt gestionate de instanţele judecătoreşti, iar sumele solicitate sunt foarte mari, de ordinul milioanelor de euro.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.07.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO