Eveniment

Noi puneri sub acuzare în dosarul Microsoft şi percheziţii în dosarul retrocedărilor de pădure

Noi puneri sub acuzare în dosarul Microsoft şi...

Autor: Mediafax

23.10.2014, 00:00 155

Procurorii anticorupţie i-au adus ieri la cunoştinţă Adrianei Ţicău fost ministru al comunicaţiilor, acuzaţiile şi faptele de care s-ar face vinovată în dosarul Microsoft. Fostul ministru al comunicaţiilor Gabriel Sandu a fost luni la DNA, iar marţi a fost şi Daniel Funeriu, fost ministru al educaţiei.

În acest dosar, DNA a cerut avize pentru urmărirea penală a nouă foşti miniştri - senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Adriana Ţicău.

Potrivit DNA, persoanele din guvern, ministere şi din societăţile implicate în derularea proiectului privind licenţele Microsoft pentru şcoli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de executiv în cadrul contractului. Aseară fostul şef al SPP Dumitru Iliescu, prin intermediul căruia Viorel Hrebenciuc ar fi aflat că este interceptat în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, a fost adus la DNA. De asemenea, procurorii anticorupţie au făcut percheziţii la biroul din Bucureşti al lui Andrei Hrebenciuc, profesor la ASE, în dosarul în care tatăl lui este urmărit penal în legătură cu retrocedările.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO