Eveniment

Noul şef al OMV s-a dus la Cotroceni să discute cu Iohannis problema noului sistem de redevenţe

Noul şef al OMV s-a dus la Cotroceni să discute cu...

Autor: Cristian Hostiuc

26.11.2015, 19:45 895

Preşedintele Klaus Iohannis a avut astăzi, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu Rainer Seele, directorul general al companiei petroliere austriece OMV, principalul acţionar al Petrom, a doua companie din România, după Dacia, ca cifră de afaceri.

În cadrul întrevederii a fost prezentată activitatea grupului şi priorităţile pentru următoarea perioadă, cele mai importante proiecte regionale, precum şi perspectivele pieţelor de ţiţei şi gaze naturale în anul 2016.

Pe agenda discuţiei s-a aflat şi importanţa viitorului sistem de taxare din domeniul energiei şi resurselor naturale, fiind subliniată necesitatea predictibilităţii fiscale, într-un cadru stimulativ şi avantajos, atât pentru investitori, cât şi pentru stat.

Totodată, a fost reiterată importanţa majoră a parteneriatului dintre OMV Petrom şi Exxon-Mobile privind exploatarea zăcămintelor din Marea Neagră”, a anunţat Administraţia Prezidenţială. În contextul proiectelor regionale în domeniul energiei, România îşi manifestă interesul faţă de proiectul BRUA (Bulgaria - România - Ungaria - Austria), coridor care ar asigura României oportunităţi suplimentare în privinţa exportului regional de gaz, a continuat instituţia.

Grupurile petroliere din întreaga lume sunt lovite în plin de scăderea preţului barilului de ţiţei, cee ace afectează veniturile şi rezultatul final.

Dacă în urmă 2 ani Petrom raportase un profit net de un miliard de euro, acum rezultatul este în scădere puternică.

Pentru OMV, un grup petrolier care s-a extins puternic în regiune după 2000, Petrom este principalul activ deţinut.

De mai bine de un an există o întreagă discuţie între autorităţile române şi principalii jucători petrolieri, în frunte cu Petrom OMV, în privinţa noului sistem de redevenţe. Guvernul Ponta nu a avut curajul să prezinte noul sistem de redevenţe, lăsând discuţia să treneze. Conform declaraţiilor, Petrom propune un sistem de redevenţe şi taxare care să ia în calcul şi investiţiile pe care le face pentru a scoate petrol sau gaze.

OMV şi-a schimbat şeful în vara acestui an, aducând în fruntea grupului un neamţ cu bune legături pe piaţa rusească.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO