Percepţia generală este că abuzul în serviciu, traficul de influenţă, darea de mită, corupţia în general se desfăşoară numai în relaţia cu sectorul de stat, instituţii, regii autonome, companii de stat sau majoritar de stat, profesii de utilitate publică, cum ar fi notarii, sau servicii de utilitate publică operate privat.
Percepţia generală este că abuzul în serviciu, traficul de influenţă, darea/luarea de mită, corupţia în general, nu implică firmele private între ele sau pe cei care lucrează la firmele private. Nici nu prea este definit în lege. Echivalentul de la stat în sectorul privat este gestiunea frauduloasă, aşa spun avocaţii.
Dacă cel care lucrează la administrativ într-o companie privată cumpără consumabile de la o altă firmă privată şi primeşte un „comision“, pe acte sau în mână, pentru acest lucru, unde se încadrează? La promoţie? La marketing? La contract de consultanţă?
Dacă cel care este responsabil de maşini într-o companie privată cumpără o flotă de la o altă companie privată, iar cei care au semnat contractul au primit un comision pentru acest lucru, unde se încadrează? La promoţie? La marketing? La contract de consultanţă?
Dacă cel care este responsabil de HR cumpără servicii medicale sau de resurse umane de la o companie privată şi primeşte un comision pentru acest lucru, unde se încadrează?
Dacă şeful administrativ sau de HR sau directorul financiar, sau directorul general, sau al cui e contractul, lucrează cu o anumită firmă de catering care îi plăteşte un comision, unde se încadrează acest lucru?
Dacă şefii firmei, CEO, CFO, COO, directorul administrativ, directorul de real-estate de la o companie privată îşi mută birourile dintr-o clădire în alta, iar pentru acest lucru împart un comision dat de broker sau de proprietarul clădirii unde se mută, unde se încadrează?
Dacă şeful de la IT cumpără servicii de IT, soft, hard, cloud de la o anumită firmă privată, iar pentru acest lucru primeşte un comision pentru că acceptă un preţ mai mare în detrimentul firmei unde lucrează, unde se încadrează?
Dacă şefii din bănci dau credite companiilor private ştiind că garanţiile sunt supraevaluate, iar o parte din împrumuturi nu vor fi date înapoi, unde se încadrează acest lucru? Plătesc găurile acţionarii de la banca-mamă, că au de unde şi, oricum, acţionarii ăia sunt mulţi şi nu au nicio forţă.
Gândiţi-vă că o treime din împrumuturile acordate de băncile din România au ajuns neperformante din perioada de boom. Câte dintre ele au ajuns în situaţia asta pentru că a venit criza, că a crescut cursul euro sau al francului, sau dobânzile (evenimente care pot fi considerate independente), şi câte din credite au fost date pentru a se împărţi banii după aia? Şi asta în bănci private. Câte "telefoane" s-au dat sau se dau pentru a se include credite rezonabile în grupul creditelor neperformante, care trebuie vândute pentru a se recupera dupa aceea la o fracţiune din valoarea care trebuia returnată?
Astfel de exemple - începând de la achiziţie de hârtie igienică, benzină, maşini, catering, IT, hârtie de copiator, servicii juridice, până la credite acordate - pot continua şi fiecare dintre voi a auzit despre aceste lucruri.
Au fost directori de multinaţionale pentru care venirea în România a fost afacerea vieţii lor, nu prin modul cum au condus afacerile, ci prin ce au obţinut personal.
În culisele multinaţionalelor se vorbeşte despre acest lucru, iar sumele nu sunt deloc mici.
În cazul în care aceste afaceri sunt descoperite de auditul de la centru, nu prea am auzit ca cei responsabili să fie aruncaţi în groapa mass-media sau opinie publice, ci dimpotrivă, sunt cazuri în care directorii şi cei care au semnat şi au luat comisioanele pleacă cu pachete salariale consistente ca să-şi ţină gura şi să nu arate cu degetul şi spre centru, unde cotizau şi ei într-o formă sau alta, chiar dacă relaţia nu implica bani.
În sectorul de stat, la fel ca şi în sectorul privat, cuvântul de ordine este pe cine cunoşti, care este relaţia de networking, cui poţi să-i vinzi bunuri şi servicii. Pentru acest lucru se plăteşte. Poate la stat comisioanele sunt mai mari, pentru că bugetul statului poate să înghită oricât, dar şi în sectorul privat se dau comisioane în relaţii private pentru a se obţine contracte. Iar aceste comisioane îmbracă toate formele, nu numai bani.
Microsoft nu a avut nicio problemă „de conştiinţă“ când a văzut că contractul lui cu celebrul Florică ajungea să fie decontat în bugetul de stat al României la un preţ mult mai mare faţă de cât îl vindea el. Dar Microsoft nu avea contract direct cu statul, aşa că era „clean“.
Problema este că această modalitate de comisionare a contractelor s-a întins şi în companiile private antreprenoriale, unde este de presupus că există un control mai strict, că ochiul patronului veghează. Dar nu poate să vegheze peste tot, pentru că el are de făcut business.
Într-un an, din bugetul României, valoarea bunurilor şi serviciilor cumpărate de stat, la care se adaugă şi investiţiile făcute de stat, ajunge la aproximativ 20 de miliarde de euro. Părerea unanim acceptată este că între 10-30% reprezintă valoarea facturilor umflate versus preţul lor real, de unde încep să se împartă banii ñ 10%, 20%, 30%, fiecare cât poate să obţină.
Într-un an, cifra de afaceri a tuturor companiilor private din România (multinaţionale plus româneşti) este de 250 de miliarde de euro. Probabil că între 150 şi 180 de miliarde de euro reprezintă schimburile de bunuri şi servicii între companii private. Cât poate să fie comisionul? 1% (că nu se vede) - 5% (când ţi-e foame mare)? Asta înseamnă între 1,5 şi 5 miliarde de euro pe an, bani care se plimbă într-o parte şi-n alta.
Cred că peste tot în lume se întâmplă acest lucru atât la stat, cât şi în sectorul privat, comisionarea contractelor (îţi dau ca să-mi dai). La unii chiar se fac transparent, că se cheamă lobby, că se cheamă marketing sau cheltuieli de reprezentare, tot aia înseamnă.
Lumea nu are percepţia "corupţiei" în sectorul privat pentru că acolo sunt banii privatului, în timp ce la stat sunt banii lor, plătiţi prin taxe şi impozite. Dar şi noi plătim pentru bunurile şi serviciile cumpărate de la companii private care au incluse în preţ aceste comisioane, această "corupţie privată".
Poate o diferenţă este că în sectorul privat se mai fac lucruri, le vezi cu ochii tăi, în timp ce în sectorul de stat, se fac lucruri mult mai puţine de banii plătiţi, câteodată chiar deloc.
