Drama depopulării României

Numărul de copii a scăzut în România cu 3 milioane în perioada 1990 - 2013

19 ian 2015 Autori: Adelina Mihai , Andrei Cîrchelan

Numărul copiilor din România a scăzut cu 3 milioane în perioada 1990-2013 iar această prăbuşire va continua. Populaţia îmbătrâ­neşte, numărul pensionarilor este constant peste cel al angajaţilor din economie, iar perspectivele nu sunt bune.

„E şi vina statului pentru că nu a făcut nimic pentru copii şi tineri, nu a aplicat politici mai generoase pentru familii şi copii. Alocaţia nu a crescut deloc. În perioadele electorale s-a mers pe pensii, pentru că pensionarii reprezintă procente mari electorale. Sunt peste 6 milioane de pensionari, cu drept de vot şi care chiar se duc să voteze, în timp ce copiii n-au drept de vot“, a declarat pentru ZF prof. dr. Marian Preda, decanul Facultăţii de Sociologie din cadrul Universităţii Bucureşti.

Numărul copiilor (sub 18 ani) înregistraţi în România la începutul anului 1990, de peste 6,6 milioane, a scăzut cu aproximativ 3 milioane până la începutul lui 2013, ponderea lor fiind mai mare în mediul rural, arată Strategia pentru protecţia copilului, document guvernamental publicat în Monitorul Oficial săptămâna trecută.

În acelaşi interval, a avut loc, pe fondul creşterii speranţei de viaţă, o schimbare a structurii demografice, astfel că, dacă în '90 raportul era de aproximativ un copil la ceva mai mult de doi adulţi, acum este de aproximativ un copil la patru adulţi.

„Societatea treptat nu mai creşte numericeşte per ansamblu, ceea ce ţine de faptul că există mijloace contraceptive mai eficiente decât în alte vremuri. A avea copii a devenit tot mai mult o chestiune de a dori să ai copii. E o chestiune de motivaţii şi de priorităţi, sunt persoane pentru care a avea copii este mai jos în lista de priorităţi“, spune Bogdan Murgescu, istoric al economiei şi profesor al Universităţii Bucureşti. Strategia amintită face referire şi la raportul dintre populaţiile de copii din mediile rural şi urban, semnalând o fluctuaţie semnificativă a structurii acesteia. Astfel, dacă prima jumătate a anilor '90 este caracterizată de scăderea populaţiei de copii din rural cu aproximativ cinci procente, de la jumătatea anilor '90 până în 2012 tendinţa s-a inversat, numărul copiilor din rural devenind mai ridicat decât în urban.

„Aşa se întâmplă când pensionarii iau decizii în România. E o inechitate între generaţii cum rar s-a mai văzut. Sunt mulţi oameni în vârstă care o duc greu, într-adevăr, dar sunt familii tinere care o duc şi mai greu, pentru că nu au avut încă şansa să acumuleze. Statul nu oferă alocaţii pentru copii, şcoala e extrem de scumpă şi costurile educaţiei sunt lăsate în grija familiei, pentru că banii daţi de stat pentru educaţie au scăzut dramatic, familia nu e încurajată să aibă copii“, a mai spus Preda.

Ponderea copiilor în total populaţie a scăzut de la un nivel aproape egal în 1990 de aproximativ 28-29% în ambele medii de rezidenţă la 16,5% în urban şi 20,2% în rural, în 2013. „Pericolul există şi nu e de neglijat. E unul dintre marile riscuri pentru România. Tocmai generaţiile dezavantajate vor trebui să lucreze mai târziu. În 2032 intră în pensie zona de «decreţei», care sunt generaţiile mari, care au dat numărul mare de copii din anii ’90, şi va fi nevoie de bani pentru pensiile lor. Vor trebui susţinuţi de aceste generaţii care sunt din ce în ce mai mici“, a adăugat Preda. Fenomenul naşterilor în rândul adolescentelor şi tinerelor rămâne în continuare îngrijorător în România, unde mai mult de un copil din zece este născut de o mamă sub 20 de ani.

În acelaşi timp, în România, rata avorturilor a fost extrem de crescută, până în 2003 frecvenţa avorturilor depăşind-o pe cea a naşterilor. Deşi rata avorturilor rămâne una ridicată, cu 52,7 cazuri raportate la 100 de naşterii vii, nivelul a scăzut de şapte ori în decursul ultimelor două decenii.

„S-a produs o mutaţie semnificativă în ceea ce priveşte scăderea natalităţii şi e probabil ca aceasta să rămână durabil mai scăzută decât nivelul necesar pentru înlocuirea la aceiaşi parametri numerici a generaţiilor“, a mai spus Murgescu. În jur de 3 milioane de cetăţeni români au părăsit ţara după revoluţie. În vreme ce populaţia în ţări ca Franţa sau Norvegia creşte ca urmare a politicilor pronatalitate şi a imigraţiei, în România situaţia este, la acest moment, fără ieşire.

 

Există şi tineri absolvenţi de facultăţi străine care se întorc în ţară. Ce îi determină să revină într-o economie cu perspective modeste

Dorinţa de a avea un loc de muncă cu o responsabilitate mare şi de a creşte rapid din punct de vedere profesional, începerea unei cariere într-o economie aflată în curs de dezvoltare, dar şi dorinţa de a fi alături de familie sau de a practica anumite hobby-uri sunt printre principalele motive care îi determină pe mulţi dintre tinerii care studiază la universităţi din străinătate să se întoarcă acasă.

O decizie legată de viaţa personală l-a determinat şi pe Andrei Popescu, 22 de ani, să se întoarcă în Bucureşti după ce a absolvit cursurile Brunel University din Marea Britanie, unde a obţinut o diplomă în domeniul ingineriei mecanice şi al designului auto. El a făcut liceul în Bucureşti, la Colegiul Naţional Sf. Sava.

„Am terminat facultatea în urmă cu 6-7 luni şi am ales să mă întorc în România. Aveam multe oportunităţi acolo, pentru că am lucrat acolo în regim part-time la o firmă de recrutare de ingineri, unde am fost recrutat chiar de CEO-ul companiei, care mi-a spus că dacă vreau, oriunde în lume, mă poate ajuta să îmi găsesc un loc de muncă. Am decis să mă întorc şi să dau o şansă României pentru că mi-au lipsit anumite lucruri în Anglia. Spre exemplu, eu sunt pasionat de motocross enduro, un sport pe care nu îl puteam practica acolo“, a spus Andrei Popescu, care în prezent este discover management trainee în cadrul unei firme de telecomunicaţii de pe plan local.

Aproximativ 30.000 de români sunt în prezent studenţi în cadrul universiţilor din străinătate, potrivit unui studiu realizat de UNESCO, însă în prezent nu există la nivel naţional o entitate care să numere câţi tineri au plecat la studii sau câţi se mai întorc în ţară. Pe de altă parte, reprezentanţii ONG-ului Liga Studenţilor Români din Străinătate spun că numărul românilor care studiază în prezent într-o universitate străină este mult mai mare, de circa 100.000 de persoane.

„În fiecare an, peste 5.000 de români termină studiile în străinătate. Din experienţa noastră, de un an şi jumătate de lucru cu ei, 10% sunt hotărâţi să se întoarcă în România, iar 10% sunt decişi să rămână în ţara unde şi-au făcut studiile, din diverse motive. 80% dintre ei îşi pun problema întoarcerii, însă sunt indecişi. Pentru ei, e important să aibă toate informaţiile şi să înţeleagă ce opţiuni ar putea avea pe piaţa muncii din România“, spune Adriana Comăneci, managing partner în cadrul Reviro, companie care plasează absolvenţi de universităţi din străinătate în companiile locale care caută tineri cu o astfel de experienţă.

Şi Mihai Mainea, 26 de ani, absolvent al liceului Grigore Moisil din Timişoara (profilul matematică-informatică), s-a întors în ţară după ce a terminat cursurile unei facultăţi şi ale unui program de masterat în Marea Britanie (Bachelor of Science, Business Administration & Marketing la Canterbury Christ Church University şi Master in Management la London School of Economics and Political Science). În prezent, el ocupă funcţia de financial shaping analyst la o companie de bunuri de larg consum din Bucureşti.

„Motivul principal pentru care m-am întors în ţară a fost acela că am vrut să vin să preiau un rol în direcţia obiectivelor mele. Realist vorbind, am avut un avantaj competitiv când am venit în România şi am putut accesa roluri cu responsabilităţi mai mari. În plus, după 5 ani de studii în Marea Britanie, am vrut sa fiu acasă alături de familie şi prieteni“, spune Mihai Mainea, care lucrează în departamentul financiar al companiei locale din aprilie anul trecut.

„Am fost la interviuri şi în Marea Britanie, dar multe companii din zona de de consultanţă caută «pedigriul», adică absolvenţii de Oxford şi de Cambridge“, a mai spus el.

O situaţie diferită o are în prezent Alex Z., 26 de ani, absolvent al facultăţii de Computer Science în cadrul Unversity of Sheffield, care s-a întors în ţară după cinci ani în care a locuit în străinătate, dar a rămas să lucreze la acelaşi angajator pe care îl avea acolo.

„Natura job-ului îmi permite să lucrez de acasă, chiar dintr-o altă ţară. Acest lucru mi-a uşurat considerabil decizia, reuşind să păstrez o constantă în viaţă. Mi-am dorit să aflu cum este să locuieşti <pe cont propriu> în România. Poate pentru că întotdeauna m-a deranjat complexul de inferioritate întâlnit des printre conaţionali. Dar mai ales pentru că am vrut să fiu mai aproape de prietenii cu care încă nu rupsesem legătura. Viaţa socială în Marea Britanie a fost mult mai dinamică pentru mine, cunoscând oameni des, dar cu aceeaşi frecvenţă rupând legături din cauza relocării lor (în special din cauza serviciului). Se pare că am ales să fac acelaşi lucru“, a spus Alex, care în prezent lucrează ca software designer pentru o companie britanică. Adelina Mihai

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.01.2015

 
Read this article in english on www.ZFenglish.com
Cuvinte cheie:
copii
, romania
, scadere
, perioada
, crestere
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide