Eveniment

O nouă gafă a premierului Dăncilă: „Grad de handicap SIVA”

O nouă gafă a premierului Dăncilă: „Grad de...

Autor: Ionel Dancu

20.09.2018, 14:07 5302

Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi, în debutul şedinţei de Guvern, că printre persoanele cu handicap care vor beneficia de un spor la salariu de 15% se numără cele care deţin un certificat de încadrare în grad de handicap „SIVA”, după care s-a corectat şi a spus „SIDA”.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, la începutul şedinţei de Guvern de joi, că Executivul va adopta un act normativ potrivit căruia persoanele cu handicap grav sau accentuat vor beneficia de un spor de 15% la salariul de bază.

„De la începutul mandatului am fost preocupaţi să găsim soluţii pentru îmbunătăţirea vieţii copiilor aflaţi în centrele de asistenţă socială, precum şi a persoanelor cu dizabilităţi. Astăzi vom lua două decizii în acest sens. Vom aloca suma de 200 de milioane de lei, sumă care ar putea fi modificată, autorităţilor administraţiei locale, pentru a asigura fondurile necesare susţinerii sistemului de protecţie a copilului şi centrelor de asistenţă socială a persoanelor cu handicap”, a declarat prim-ministrul.

Dăncilă a precizat că persoanele cu handicat grav sau accentuat vor beneficia de un spor la salariu de 15%.

„De asemenea, toate persoanele cu handicap grav sau accentuat, indiferent de tipul acestuia, vor beneficia de un spor de 15% la salariul de bază pentru activitatea desfăşurată în cadrul programului normal de lucru”, a indicat premierul.

Ulterior, Dăncilă a pronunţat greşit numele bolii SIDA.

„Este vorba despre persoanele care deţin un certificat de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat, fizic, vizual, auditiv, mintal, psihic, SIVA, ăăă, SIDA, sau boli grave”, a conchis premierul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO