Eveniment

Opinie Raluca Pârvu, BPI Group: Buturuga mică a formării profesionale răstoarnă carul mare al investitorilor

Opinie Raluca Pârvu, BPI Group: Buturuga mică a...
30.05.2016, 00:04 563

Piaţa resurselor umane fierbe la foc mocnit. Investitori industriali de renume anunţă planuri ambiţioase de angajare în Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi... Doresc să angajeze sute de muncitori calificaţi - operatori CNC, sculeri-matriţeri, sudori, confecţioneri diverşi... ia-i de unde nu-s! Când scormoneşti mai bine, afli că nu toate aceste angajări sunt noi locuri de muncă, ci în bună parte înlocuirea celor care vin şi pleacă - în jargon hr-istic vorbim de ã turnover de personal“. Rata de plecare din companii pe nivelul operatorilor / muncitorilor este deoseobit de îngrijorătoare şi ajunge uneori - sezonier sau permanent - şi până la 40%, o ameninţare pentru business, care se adaugă la dificultatea de a găsi forţă de muncă bine pregătită.

De ce nu sunt muncitori? Când cu toţii ştim că nivelul de trai de-a lungul şi de-a latul României este atât de scăzut. Nu există un singur răspuns, aşa cum nu există o singură soluţie! Cert e însă că articulaţia dintre angajatori (cererea), candidaţi (oferta), sistemul de învăţământ şi piaţa muncii în general, este gripată. Oportunităţile de dialog între privat şi public sunt rare, capacitatea de acţiune şi anticipare a sistemului public reduse - atât pentru formarea tinerilor în meserii căutate pe piaţa muncii, cât şi în ocuparea celor doritori să se angajeze.

Dialogul surzilor. Actul I. Investitorii acuză statul că nu pregăteşte personal calificat. Aproape deloc. Circa 25.000 de tineri intră în învăţământul profesional, cam de 10 ori mai puţin decât în anul 2009, când administraţia a girat distrugerea învăţământului profesional în România. Cu certitudine, putem observa o lejeră revigorare a sistemului, mai mulţi copii aleg în ultimii 2 ani acest parcurs profesional, dar suntem departe de echilibrul dorit.

Apar şi bune practici, niciuna determinată însă de iniţiativa publică, ci de necesitatea absolută a angajatorilor de a se apropia de publicul ţintă Ð copii de clasa a 8-a, a 10-a, a 12-a, cei care se pregătesc să intre în viaţa activă. Auzim de Şcoala profesională germană Kronstadt; de Şcoala Profesională franceză (SPFF) din cadrul Colegiului Tehnic Aurel Vijoli din Făgăraş; la fel şi de Şcoala Profesională Germană Alba din Colegiul Tehnic “Alexandru Domşa“. Se lansează curând Centrul de Formare Aeronautic din Braşov în cadrul Colegiului Tehnic Transilvania, în beneficiul noii investiţii Airbus.

Dialogul surzilor. Actul II. Investitorii acuză statul că şi atunci când formează, o face la un nivel calitativ insuficient, cu cadre didactice care nu sunt la curent cu noile tehnologii industriale, cu ateliere de practică dotate ca acum 50 de ani. Nivelul elevilor care încă mai accesează şcoli profesionale este extrem de redus, fiind vorba în principal de cei care ratează intrarea în liceele teoretice. Nici vorbă de orientare profesională către filiere de meserii, ci mai mult o cale de eşec.

Dialogul surzilor. Actul III. La rândul lor, autorităţile îşi declară bunele intenţii, dar propunerile de acţiune nu se concretizează în acţiune şi mai ales, se bazează exclusiv pe finanţări, sponsorizări, mecenate ... oricum le-am numi ... din partea angajatorilor privaţi. Sunt vizaţi cei mari, coloşii, cei care pot şi doresc să finanţeze un tânăr de 15-16 ani, în speranţa că acesta va continua să lucreze în companie şi după absolvire. Zicem speranţa, pentru că şi bunele practici au limitele lor. Informaţiile din piaţă arată că şi asemenea tineri părăsesc rapid compania pentru a-şi valorifica în străinătate proaspăta calificare. La modă este Anglia!

Dialogul surzilor. Actul IV. Tot autorităţile critică - puţin constructiv de altfel - că marii angajatori au ales de multă vreme să formeze la locul de muncă, prin mijloace proprii salariaţii, fără însă a le oferi beneficiul unei formări certificate. Aşa înţelegem şi că angajatorii înşişi, precum şi formatorii privaţi, sunt percepuţi ca nişte concurenţi de către serviciul public de ocupare, cel care are printre competenţele de bază formarea profesională certificată.

Dialogul surzilor. Actul V. Şi candidaţii? Ce spun candidaţii? Ei se plâng de salariile mici în comparaţie cu munca depusă. Se plâng că naveta costă şi aşteaptă ca angajatorul să finanţeze şi deplasarea către locul de muncă. Spun că angajatorii strâmbă din nas când văd un muncitor de peste 45 de ani sau un operator supra-ponderal şi că sunt refuzaţi din start şi cu o privire condescendentă la schimb.  În fine, în marile centre urbane şi industriale ale României, candidaţii au de ales. Pot oricând căuta şi accepta o altă ofertă de muncă în condiţiile în care concurenţa dintre angajatori este maximă şi naşte monştri. Dar dacă au de ales, devin şi mai exigenţi, analizează cu atenţie atmosfera şi condiţiile de lucru, critică şi apoi abandonează un şef dictatorial, un manager-vătaf, pentru un mediu ceva mai permisiv. Întinerirea generaţiilor de muncitori aduce cu sine şi o loialitate mică faţă de angajator, mai puţină docilitate decât în generaţia părinţilor şi de altfel, o mai mică seriozitate faţă de rigorile muncii în industrie sau în retail.

Colac peste pupăză... Toţi aceşti interlocutori instituţionali acuză mentalitatea părinţilor, a societăţii româneşti de azi ... un mediu în care MUNCA nu este valorizată, nici măcar atunci când sărăcia este prezentă. Tot plângându-ne de mentalităţi, refuzăm să schimbăm Ð noi primii Ð sistemul în care supravieţiuim.

Şi atunci, ce rămâne de făcut? Cum rezolvăm ecuaţia complicată de Change management în care ne aflăm? Observăm zi după zi cum marilor angajatori le-a ajuns cuţitul la os. Comentăm acerb cum Daimler investeşte în Ungaria şi nu în România - dar aşa cum spunea recent un executiv al companiei - “Daimler nu-şi poate permite să aştepte statul român“. Dar oare, Dacia mai poate să aştepte? Cât timp vor mai răbda marii angajatori să vină forţa de muncă pe salarii deosebit de mici? Cât timp ne vom mai iluziona că România este o ţară low cost cu mână de lucru disponibilă? Azi vorbim despre personal direct productiv, dar oare nu la fel se pune problema cu piaţa IT sau cu piaţa centrelor de servicii protejate? Şi oare cât va mai dura până se va sparge buba şi investitorii strategici vor începe să plece?

Raluca Pârvu este Business Manager în cadrul BPI group România, companie de consultanţă în management şi resurse umane.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO