Eveniment

Orban şi-ar putea vedea spulberat visul de găzduire a JO din 2024

Viktor Orban

Viktor Orban

Autor: Catalina Apostoiu

20.02.2017, 00:00 723

Budapesta s-a apropiat de retragerea ofertei pentru găzduirea Jocurilor Olimpice din 2024 după ce un grup de activişti a profitat de opoziţia generală faţă de proiect pentru a forţa organizarea unui referendum şi a da o lovitură premierului ungar Viktor Orban înaintea alegerilor de anul viitor, scrie Bloomberg. 

Primarul Budapestei Istvan Tarlos a declarat că ar putea depune o moţiune pentru a retrage oferta capitalei ungare miercurea viitoare dacă se dovedeşte adevărat că guvernul lui Orban nu mai susţine candidatura ţării. Anterior, grupul Momentum anunţase că a reuşit să unească opoziţia divizată pentru a obţine peste 266.000 de semnături împotriva ofertei capitalei ungare. Momentum nu ascunde faptul că va încerca să-l oprească pe Orban de la a obţine un al treilea mandat consecutiv în 2018.

Grupul, care este pe punctul de a se transforma într-un partid politic, susţine că în loc de JO, o finanţare sporită ar trebui direcţionată către spitale şi şcoli.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO