Eveniment

Parcul Dino Parc din Râşnov a avut 350.000 de vizitatori în primul an de la deschidere

Parcul Dino Parc din Râşnov a avut 350.000 de...

Autor: Mădălina Dediu Panaete

21.06.2016, 14:07 747

Dino Parc din Râşnov, cel mai mare parc cu dinozauri din sud-estul Europei, a avut 350.000 de vizitatori în primul an de la deschidere, conform unui comunicat transmis de companie.

 “Suntem încântaţi de faptul că atât de mulţi oameni au venit să viziteze parcul într-un singur an şi că o parte dintre ei au decis să rămână în Râşnov. Acest lucru a însemnat, pe lângă creşterea semnificativă a numărului de turişti din zonă, şi dezvoltarea economiei locale şi a infrastructurii turistice”, a declarat Adrian Apostu, managerul Dino Parc.

Dino Parc Râşnov este o zonă de agrement şi un muzeu în aer liber, situat pe Strada Cetăţii, în apropiere de Cetatea Râşnov. Pe lângă un traseu impresionant, cu 46 de dinozauri în mărime naturală, parcul dispune de locuri de joacă pentru copii, căsuţe în arbori, un cinematograf 9D şi multe alte zone interactive. Preţul unui bilet este de 28 de lei pentru un adult şi de 22 de lei pentru copii. Pentru copiii cu vârsta sub 3 ani, intrarea este gratuită.

Dino Parc a fost deschis in iunie anul trecut, 70% din investiţia de circa 5 mil. euro fiind susţinută din fonduri europene. Parcul este detinut de compania HCR SRL, care are trei acţionari, Adrian Apostu, Gabriel Rozorea  şi Arpad Sarkany, conform ultimelor date.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO