Eveniment

Partidele, fără soluţii: Cu două luni înainte de alegeri nimeni nu propune programe şi nici oameni

Partidele, fără soluţii: Cu două luni înainte de...

Autor: Iulian Anghel

05.10.2016, 00:07 942

Nu este obligatoriu ca par­tidele participante în alegeri să anunţe un candidat pentru poziţia de prim-ministru. Dar când preşedintele ţării anunţă: „Nu voi desemna ca prim-mi­nistru o persoană care nu este aşa şi pe dincolo“, atunci este firesc să ne întrebăm „cine va fi totuşi prim-ministrul României după ale­gerile din 11 decembrie?“.

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut ieri cu un aplomb rar: „Eu, pre­şedintele României, nu voi de­semna o persoană urmărită penal sau con­damnată penal.“

Într-o simplă frază, preşedintele l-a exclus din lista posibililor premieri pe Liviu Dragnea, liderul PSD, cel mai puternic partid din România, cu şanse bune de a câştiga alegerile. Dar nu şi cu şanse suficiente de a guverna. Dragnea are o condamnare cu suspendare în cazul controversatului referendum pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Ca un partid să fie sigur că va guverna trebuie să obţină majoritatea absolută, adică 50% din voturi, potrivit Constituţiei (Articolul 103 (1): „Preşe­dintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-mi­nistru în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament“. Aşadar, Iohannis este obligat să propună un candidat de la PSD dacă acest partid obţine 50% din voturi în alegeri. Nu se va ajunge la astfel de complicaţii constituţionale pentru că niciun partid nu a obţinut singur, până acum, 50% din voturi şi precedentul nu este probabil în această iarnă.

PSD nu a stat calm la declaraţiile preşedintelui: Se apropie de suspen­dare prin încălcarea echidistanţei faţă de partide, a ameninţat Liviu Dragnea, în vreme ce fostul premier Victor Ponta a tratat declaraţia şefului statului în notă ironică: „Şi pe mine Băsescu a spus că nu mă desemnează şi m-a desemnat de trei ori“.

Constituţia arată că guvernarea este a acelui partid care a câştigat majoritatea absolută sau a acelui grup de partide care reuşesc să formeze o majoritate în Parlament. Prin urmare, o astfel de majoritate decide, în spiritul Constituţiei, pe cine să propună preşedintele drept premier. Nu ar trebui să ne preocupe, aşadar, numele premierului pentru că el este sau nu este, în funcţie de rezultatul votului sau al negocierilor. Şi, oricum, programul de guvernare este mai important decât şeful guvernului. Însă, în ultimele patru legislaturi (2000 – 2016) partidele au prezentat şi o variantă de premier, alături de preşedinte. În 2000 a existat „tandemul“ Iliescu - Năstase. În 2004, Năstase – Geoană şi Stolojan – Băsescu (înlocuit apoi de tandemul Băsescu – Tăriceanu). Apoi una dintre justificările pentru care prezidenţialele au fost despărţite de legislative, prin creşterea mandatului prezidenţial la cinci ani, a fost că preşedintele este o locomotivă în alegerile legislative (prezidenţialele şi legislativele erau în aceeaşi zi), un lucru ce ar fi incorect întrucât nu şeful statului conduce guvernul, ci, firesc, premierul. Iată însă că acum, după 16 ani, partidele cu pretenţii la guvernare nu mai prezintă nicio variantă de prim-ministru. Or, chiar dacă nu există nicio constrângere constituţională în această privinţă, pentru o societate care tinde să adopte regula potrivit căreia cutuma face legea acest lucru apare ca de neînţeles. În sistemele parlamentare, partidele se prezintă în alegeri avându-l drept propunere de premier pe şeful partidului (a unuia dintre liderii unei coaliţii). Chiar dacă România nu este o republică parlamentară, modelul a fost parţial copiat şi părea că va deveni cutumă. Aşa au ajuns premieri Popescu-Tăriceanu, Emil Boc şi Victor Ponta, pentru a nu-l mai socoti şi pe Adrian Năstase: toţi aceşti premieri au fost şi liderii partidelor care i-au susţinut. Dacă regula nescrisă ar fi păstrată, acum propunerea publică pentru poziţia de premier ar trebui să fie Alina Gorghiu de la PNL şi Liviu Dragnea de la PSD ca să numim doar partidele cu şanse reale de a conduce viitorul guvern. Nu ştim nimic în legătură cu soarta lor, în schimb, în spaţiul public se discută insistent despre continuarea mandatului actua­lului premier Dacian Cioloş, posibil sub umbrela PNL. Poate chiar pre­zenţa lui necutumiară în fruntea unui guvern să fi produs un mic cutremur în sistem. Ca să ai şanse trebuie să propui pe poziţia de prim-ministru pe cineva cu imaginea publică măcar la fel de bună. Or, asta nu au partidele mainstream la acest moment.

Mai mult, şi programele de gu­vernare întârzie. Niciun partid nu şi-a lansat programul de guvernare până acum. Ştim că PNL va propune încă o reducere de taxe (până la 16% taxa pe muncă şi TVA). Cam spre aceeaşi soluţie ar merge şi PSD. Sunt însă judecăţi pe muchie de cuţit. Într-o situaţie foarte bună pentru economie, păstrarea echilibrului este esenţială. Este nevoie de programe credibile, dar pentru ca ele să fie credibile, oamenii care le propun trebuie să aibă o imagine publică fără cusur. Este ceea ce le lipseşte partidelor azi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO