Eveniment

Pe cine au pus ochii Finanţele pentru impozitarea averilor mari: până într-o sută de mii de contribuabili

Pe cine au pus ochii Finanţele pentru impozitarea averilor mari: până într-o sută de mii de contribuabili

Autor: Claudia Medrega

10.01.2011, 23:56 60

Impozitarea averilor mari va viza 1-2% dintre contribuabili,grupul ţintă fiind format din persoanele cu averi sau cheltuielimari care nu au declarat veniturile, potrivit ministruluifinanţelor, Gheorghe Ialomiţianu. Aceasta înseamnă circa 50.000-100.000 de persoane, având în vedere că plătitorii de impozit pevenit sunt circa 5 milioane.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală urmează să înfiinţezemai multe departamente care să verifice persoanele cu venituri saucheltuieli foarte mari.

"Din experienţa altor state reiese că ponderea celor vizaţi vafi de 1-2%. La nivelul ANAF există un grup de lucru pentruconstituirea acestor departamente, de 30-40 persoane. Grupul ţintăva fi format din persoanele cu averi mari sau cheltuieli mari", aspus Ialomiţianu.

Metodele indirecte pentru verificarea câştigurilor vor putea fiaplicate doar pentru veniturile reale din 2011, însă ministrulfinanţelor a dat asigurări că nu vor scăpa de controale nici cei cuvile şi maşini care nu au declarat veniturile până în acest an.

La sfârşitul anului trecut, Executivul a hotărât că persoanelefizice ale căror venituri reale depăşesc cu cel puţin 50.000 leisumele declarate vor plăti un impozit de 16% aplicat la diferenţadintre cele două valori.

Guvernul va solicita asistenţa tehnică a Băncii Mondiale atât laelaborarea normelor de aplicare, cât şi la instruirea angajaţilorcare vor fi implicaţi în acţiunea de control.

Potrivit preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar, acţiunile de controlîn cazul marilor averi în scopul impozitării vor fi declanşatepentru 200-300 de persoane, în principal patroni foarte bogaţi careîn ultimii ani au omis deliberat să înregistreze veniturile pefirmă, sustrăgându-se de la plata impozitelor. Fiscul urmăreşteprin crearea unui departament de control al persoanelor fizice cuvenituri mari să elimine paradoxul firmă săracă - patron bogat,controalele urmând să fie îndreptate şi spre proprietarii firmelorcare afişează o avere pe care nu o pot proba.

Ministrul finanţelor a afirmat că următorul acord pe careRomânia îl va semna cu instituţiile financiare internaţionale va fide tip preventiv atât cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), cât şicu Comisia Europeană (CE).

"Este vorba de credibilitate. Vrem să câştigăm o mai mareîncredere pe pieţele financiare externe. Acordul cu FMI şi ComisiaEuropeană a fost avantajos pentru România. Vrem continuareaacordului pentru continuarea reformelor structurale. Dacă Românianu va putea

să-şi acopere deficitul, sigur că va apela la aceste fonduri dela Comisie, dar nu este cazul."

Ministrul finanţelor a evitat să spună o cifră care ar putea filuată în discuţie în cazul acordului cu Comisia Europeană,susţinând doar că va fi pusă la dispoziţie o sumă ce va putea fiaccesată în condiţii similare celor din acordurile de tip preventivpromovate de FMI.

Ialomiţianu nu a oferit nici detalii referitoare la durataurmătoarei înţelegeri cu instituţiile internaţionale, precizânddoar că aceasta va trebui să ţină cont şi de programul de trecerela zona euro a României. CE a virat până acum trei tranşe învaloare de 3,65 mld. euro, dintr-un total de 5 mld. euro, urmând cala jumătatea lunii ianuarie să aprobe 1,2 miliarde de euro.

Suma primită de la FMI se ridică la 11,27 mld. euro, la care seva adăuga tranşa aprobată vineri de 900 mil. euro, precum şi ultimaparte a împrumutului, de circa un miliard de euro.

O nouă misiune FMI - CE va veni la Bucureşti pe 25 ianuariepentru a evalua îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru ultimultrimestru din 2010 şi discuţii privind noul acord, de tippreventiv.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO