Eveniment

Peste 19.000 de locuri de muncă sunt vacante la nivel naţional

Peste 19.000 de locuri de muncă sunt vacante la nivel...

Autor: Mediafax

25.08.2016, 00:00 120
Peste 19.000 de locuri de muncă sunt vacante la nivel naţional, cele mai multe în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Argeş şi Arad, potrivit datelor furnizate de agenţii economici, a anunţat ieri Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Potrivit instituţiei, la nivel naţional sunt disponibile 19.372 de locuri de muncă. Cele mai multe se găsesc în Bucureşti – 3.929 şi în judeţele Ilfov – 1.194, Argeş – 1.072 şi Arad – 999. La polul opus se află judeţele Caraş-Severin, cu 56 de oferte, Suceava – 42, Botoşani – 41 şi Bacău – 35. La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat la asamblarea/montarea pieselor (1.198), lucrător comercial (952), agent de securitate (928), muncitor necalificat în industria confecţiilor (836). 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO