Eveniment

Plus 50% la salarii pentru funcţionarii din Ministerul Justiţiei care execută “lucrări de excepţie”

Plus 50% la salarii pentru funcţionarii din Ministerul...

Autor: Mediafax

02.05.2017, 00:00 151

Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică un proiect de ordin care prevede majorări salariale de până la 50% pentru funcţionarii cu statut special din cadrul instituţiei, care execută lucrări de excepţie şi misiuni speciale.

"Funcţionarii publici cu statut special din Ministerul Justiţiei - aparatul central - care execută lucrări de excepţie şi misiuni speciale, apreciate ca atare de conducătorul acestuia, beneficiază de o majorare de până la 50% din salariul de bază prevăzut de legislaţia în vigoare la data de 31 decembrie 2009", potrivit normelor metodologice publicate de Ministerul Justiţiei. Lucrările de excepţie vizează elaborarea de politici publice, strategii şi documentaţii "cu impact la nivelul sistemului judiciar sau la nivel naţional", contribuţia la modificarea legislaţiei în vigoare sau la elaborarea de propuneri legislative şi aplicarea unei bune gestiuni financiare în atragerea altor resurse decât cele de la bugetul de stat, se arată în documentul citat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO