Eveniment

Ponta numeşte doi noi secretari de stat la Transporturi

Ponta numeşte doi noi secretari de stat la Transporturi

Valentin Preda (stg.) şi Septimiu Buzaşu au preluat posturile de secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, care are în acest an un buget de aproape 3,5 mld. euro

Autor: Bogdan Alecu

10.05.2012, 00:04 2999

Noul premier Victor Ponta a numit doi noi secretari de stat în Ministerul Transporturilor, care au mai ocupat aceste funcţii şi în guvernul condus de Călin Popescu-Tăriceanu, iar ministru al transporturilor era Ludovic Orban. Numirea acestora a venit după ce primul-ministru i-a demis pe Eusebiu Pistru şi Alexandru Coita, cei doi secretari de stat din Ministerul Transporturilor.

Anul acesta bugetul de stat pe 2012 a alocat Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii 14,8 miliarde de lei, echivalentul a 3,4 mld. euro, cel mai mare buget al instituţiei din ultimii 20 de ani.

Cei doi noi secretari de stat sunt Valentin Preda, 45 de ani, fost consilier al primarului municipiului Constanţa Radu Mazăre, şi Septimiu Buzaşu, 57 de ani.

După ce a plecat din minister, Valentin Preda s-a angajat ca şi consilier al primarului municipiului Constanţa Radu Mazăre. Preda se va ocupa de sectorul aviatic şi naval, iar Buzaşu de problemele legate de infrastructura feroviară şi rutieră.

Valentin Preda a absolvit Academia Navală "Mircea cel Bătrân" şi a mai lucrat, potrivit CV-ului publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor, în cadrul Autorităţii Navale Române, pentru Serviciul de Investigaţii Evenimente de Navigaţie şi în cadrul Autorităţii Navale Teritoriale Constanţa.

Septimiu Buzaşu a absolvit în 1981 Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Facultatea de Construcţii Căi Ferate, Drumuri şi Poduri. Potrivit CV-ului său, acesta a mai ocupat funcţii precum cea de şef serviciu utilităţi, direcţia autostrăzi din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, director în cadrul direcţiei întreţinere autostrăzi şi drumuri naţionale.

În timpul audierilor din Parlament Septimiu Buzaşu declara că intenţionează să lanseze un proiect legat de montarea parapeţilor de drumuri pentru a împiedica înzăpezirea acestora şi un altul pentru înfiinţarea unei unităţi rapide pentru intervenţii care să fie dotată cu utilaje specifice deszăpezirii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO