Eveniment

Popa, BNR: Suntem pionieri in privinta folosirii banilor de la FMI pentru deficitul bugetar

Popa, BNR: Suntem pionieri in privinta folosirii banilor de la FMI pentru deficitul bugetar

Cristian Popa, viceguvernator al BNR: Estimarea de crestere economica care a stat la baza prognozei de inflatie pentru 2009 este foarte aproape de cifra discutata cu FMI, de -8%.

07.08.2009, 00:00 51

Banca centrala a demarat discutiile la nivel tehnic privind utilizarea celei de-a doua transe din imprumutul de la FMI pentru acoperirea deficitului bugetar.

Pana in prezent FMI a virat prima transa de aproximativ 5 mld. de euro in conturile BNR, iar Ministerul Finantelor a primit 1,5 mld. euro de la Comisia Europeana. Popa a precizat ca nu se stie deocamdata cat din a doua transa de la FMI, de 1,9 mld. euro ar urma sa fie folosita pentru buget.

Finantarea deficitului estimat la peste 8 mld. euro anul acesta impune imprumuturi din ce in ce mai mari. La sfarsitul lunii iulie, Finantele au imprumutat 1,2 mld. euro printr-un aranjament „club loan" de la opt mari banci locale. Totodata, Trezoreria a decis sa puna in vanzare pe 14 august obligatiuni in euro in valoare de 300 mil. euro.

Economia Romaniei continua sa se comprime, insa oficialul bancii centrale a precizat totusi ca este greu de vorbit de „aterizare fortata". In prezent autoritatile romane discuta cu reprezentantii FMI si CE modificarea prognozelor care au fost agreate la incheierea acordului de finantare.

Oficialul bancii centrale a precizat totusi ca este greu de vorbit de „aterizare fortata" in cazul Romaniei si a mentionat ca prognoza de inflatie pentru 2009, de 4,3%, are la baza o contractie a economiei de 8%, aproape de cifra discutata si cu FMI, si un deficit de cont curent de 5-6% din PIB.

Modificarea structurii cheltuielilor, mai importanta decat deficitul

Modificarea structurii cheltuielilor bugetare, „absolut necesara", este mai importanta decat nivelul deficitului bugetar, insa o reforma pe acest segment este „greoaie" din cauza cadrului legislativ existent, apreciaza Mugur Isarescu, guvernatorul BNR. Cheltuielile bugetare au aratat dupa primele sase luni o crestere doar in ceea ce priveste salariile si cele cu bunurile.

„Dezbaterea merge pe marirea deficitului (bugetar, n.r.), dar mi se pare mult mai importanta o dezbatere serioasa asupra structurii cheltuielilor bugetare. In ciuda constientizarii faptului ca nu poti sa pui pe partea de cheltuieli atat majorarile salariale, cat si investitiile, constatam ca singurele care au crescut au fost tot cheltuielile salariale si materiale, iar marja de manevra a Guvernului pe investitii se ingusteaza", a spus Isarescu.

El a precizat ca exista foarte multe legi si angajamente, astfel ca orice modificare din punctul de vedere al cheltuielilor bugetare este „foarte greoaie" si rigida si o reforma pe acest segment va lua mult timp si va fi „dureroasa".

Leul nu are de ce sa se mai deprecieze

Leul nu are motive sa mai piarda teren in fata euro, in conditiile in care cele mai recente date arata ca deficitul de cont curent este acoperit integral prin investitii straine directe, a aratat guvernatorul Isarescu.

„Iar au aparut comentarii dragute. Sunt analisti care asteapta de sase luni sa se faca cursul 4,6 lei pentru un euro si din plictis iar au scos rapoarte. Este o imbunatatire extraordinara a fundamentelor economice externe care au dus la deprecierea cursului. Raspunsul meu este ca aceste fundamente - ele dau stabilitate cursului, nu faptul ca am intervenit noi", a declarat Isarescu. Declaratia de ieri continua practic sirul interventiilor verbale ale oficialilor BNR inceput inca din primavara. Atunci BNR a intervenit energic pe piata valutara pentru a contracara presiunile de depreciere a leului.

De ce tine BNR dobanda ridicata?

BNR tine dobanda sus pentru ca inflatia este inca ridicata, dar si pentru ca a fost nevoita sa contribuie la ajustarea deficitului de cont curent, a raspuns ieri Isarescu unei intrebari pe care si-a adresat-o singur.

„A trebuit sa luam masuri ca sa corectam aceste excese. Cel mai mare exces a fost deficitul extern, de peste 12%. Anul acesta se va reduce la jumatate", a aratat guvernatorul. BNR are cea mai ridicata dobanda cheie dintre tarile din regiune, alaturi de banca centrala din Ungaria, la un nivel de 8,5% pe an. „Tendinta economiei romanesti este sa se duca spre ce e sustenabil. Dar cu costuri - scadere pe cresterea economica, cocoasa de inflatie, temperarea cresterii salariale si eforturi pe productivitatea muncii", afirma Isarescu. 

Nou scenariu pentru inflatie: 4,3% anul acesta si 2,6% in decembrie 2010

Banca centrala si-a ajustat scenariul de inflatie, anticipand o temperare a cresterii preturilor in urmatoarele trimestre, in conditiile in care cererea va ramane slaba. Astfel, pentru sfarsitul acestui an BNR anticipeaza o inflatie de 4,3%, fata de 4,4%, cat vedea in Raportul asupra inflatiei din mai. Si pentru decembrie 2010 nivelul prognozat a fost ajustat la 2,6%, de la 2,8%.

„Putem vorbi de o consolidare a dezinflatiei in trimestrul al doilea si ne asteptam sa accelereze in trimestrele urmatoare", apreciaza Isarescu. El a aratat ca impactul principal asupra incetinirii inflatiei l-a avut reducerea consumului populatiei, pe fondul scaderii venitului disponibil. Datele BNR arata ca fluxul de credite de consum (sume noi acordate de banci) a scazut cu 80% in aprilie si mai fata de aceeasi perioada a anului trecut.

„Ajustarea a avut loc acolo unde a trebuit. Unul din aceste domenii a fost importul de autoturisme in leasing. Pana cand vom face sosele, cel putin sa avem timp sa respiram si sa mergem rezonabil pe drumurile romanesti", a comentat Isarescu.

Investitiile straine la firmele din Romania: -21% in primul semestru

Investitiile straine ca aport la capitalul social al firmelor inregistrate in Romania au totalizat in primul semestru circa 2 mld. euro, in scadere cu 21% fata de aceeasi perioada a anului trecut, realizate in principal prin majorari de capital.

Companiile-mama au investit in firmele din Romania, de la inceputul anului, din ce in ce mai putini bani, luna iunie fiind prima in care se inregistreaza o crestere fata de lunile anterioare. Astfel, in luna iunie, aportul la firmele cu capital strain a fost de 221,5 mil. euro, in urcare cu peste 50% fata de luna aprilie si comparabil cu cel inregistrat in aceeasi perioada din 2008.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO