Eveniment

Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns la CSM şi participă la prima şedinţă a plenului din 2018

Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns la CSM şi...

Autor: Iasmina Ardelean

05.01.2018, 10:05 63

Şeful statului a fost întâmpinat de Mariana Ghena, preşedintele CSM, şi Cristian Ban, vicepreşedinte al Consiliului.

La şedinţa de vineri, plenul CSM îşi va alege noua conducere.

Judecătoarea Simona Marcu candidează pentru funcţia de preşedinte al CSM, în timp ce procurorii Codruţ Olaru şi Nicolae Solomon şi-au depus candidaturile pentru postul de vicepreşedinte al Consiliului, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din sistem.

Simona Camelia Marcu este membru al CSM din partea instanţei supreme, fiind judecător la Secţia Contencios Administrativ, aceasta candidând pentru funcţia de preşedinte al Consiliului.

Pentru funcţia de vicepreşedinte vor candida procurorii Nicolae Solomon şi Codruţ Olaru, potrivit unor surse judiciare.

Surse din sistem au precizat că procurorul Codruţ Olaru nu are susţinerea Secţiei pentru procurori a CSM, cel sprijinit pentru a ocupa aceasta funcţie fiind Nicolae Solomon.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO