Eveniment

Preşedintele Klaus Iohannis: Retragerea ordonanţei 13 şi eventual demiterea chinuită a unui ministru este cu certitudine prea puţin. Alegerile anticipate însă, sunt în această fază prea mult

Preşedintele Klaus Iohannis: Retragerea ordonanţei 13...

Autor: Ştefan Stan

07.02.2017, 12:12 18961

Sute de mii de români protestează în stradă. Naţiunea e în alertă, e vie, e atentă şi e foarte nemulţumită. O importantă cercetare sociologică realizată în ultimele zile arată că în 80% dintre români consideră că ţara merge în direcţia greşit, a spus preşedintele Klaus Iohannis în discursul din Parlament. 

La numai o lună după alegeri, cum s-a ajuns aici? În 11 decembrie PSD a câştigat o mare victorie. A promis în campanie ceva, şi în primele zile s-a apucat de altceva. Pofta ce-aţi poftit, grija ce-aţi avut-o, se vede că nu a fost cea declarată în campanie. Nu prosperitatea poporului român a fost prima prioritate, ci prima grijă a fost să vă ocupaţi de dosarele penalilor. Care sunt soluţiile? Care este marja de manevră pentru a ieşi din acest impas? 

Retragerea ordonanţei 13 şi eventual demiterea chinuită a unui ministru este cu certitudine prea puţin. Alegeri anticipate însă, sunt în această fază prea mult. 

Suntem într-o situaţie macroeconomică foarte bună. Nu puneţi România în dificultate. Păstraţi trendul ascendent. Păstraţi creşterea economică. Sunt aşteptări mari de la partenerii noştri internaţionali. România este o ţară stabilă, puternică în regiune. Am luptat cât România să devină parte puternică din NATO şi din UE. Lumea are mari aşteptări de la noi. Să nu-i dezamăgim.

Dacă PSD, care a creat această criză, nu o rezolvă urgent, voi convoca consultări la Palatul Cotroceni, pentru a vedea care sunt soluţiile posibile. Doamnelor şi domnilor, ce fel de naţiune vrem să fim? O naţiune puternică şi prosperă, care construieşte un stat de drept şi o respectă. O naţiune unde autorităţile colaborează loial. O naţiune cu un parlament puternic, cu un guvern performant, sau să fim o naţiune slabă, dispreţuită, care pune totul înjoc pentru a salva pe câţiva din situaţii dificile.  

O naţiune puternică se construieşte cu politicieni integri şi credibili în vârful statului. Asta îmi doresc eu pentru România şi asta cred că îşi doresc românii. Asta este întrebarea: cel fel de naţiune vrem să fim? Şi pentru a afla realmente voinţa suverană a poporului român, voi convoca acest referendum. Aştept de la Parlament răspunsul la solicitarea mea. Imediat după primirea răspunsului, voi convoca referendumul.

Democraţia trebuie ţinută vie, trebuie apărată zi de zi, revigorată. Democraţia nu este niciodată de la sine înţeleasă. Să păstrăm democraţia vie şi ţara curată, la propriu şi la figurat, pentru generaţiile care vin după noi, pentru viitorul României. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO