Eveniment

Preşedintele Poloniei: Faceţi autostrăzi cu banii UE şi relaţiile noastre vor fi şi mai bune

Preşedintele Poloniei Andrzej Duda: „Împreună ţările noastre pot fi o voce foarte puternică, atât în plan regional, dar şi în cadrul UE“

Preşedintele Poloniei Andrzej Duda: „Împreună ţările noastre pot fi o voce foarte puternică, atât în plan regional, dar şi în cadrul UE“

Autor: Ştefan Pană

04.11.2015, 00:05 831

Relaţia economică dintre Polonia şi România este bună, dar ar fi „cu siguranţă şi mai bună“ dacă aici s-ar dezvolta infrastructura rutieră şi feroviară care să lege cele două ţări, apreciază Andrzej Duda, preşedintele Poloniei.

„Este şi chestiunea colaborării economice dintre ţările noastre şi suntem de acord că este necesară dezvoltarea infrastructurii, pentru că această colaborare economică, care este bună în prezent, cu siguranţă ar fi şi mai bună şi mai profundă pe viitor dacă ar fi înfiinţate legături infrastructurale, de comunicare, de legături rutiere, dar şi pe calea ferată. Aici trebuie spus că trebuie folosite foarte bine fondurile europene în această perspectivă financiară, dar şi o colaborare bună cu vecinii noştri, pentru ca aceste legutări nord-sud să fie realizate“, a declarat ieri preşedintele polonez, la finalul discuţiilor la Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis.

Polonia este unul dintre statele care au fructificat la maximum fondurile UE şi a făcut sute de kilometri de autostrăzi din fondurile nerambursabile.

În relaţia cu Polonia, România are un deficit grav – exportăm de 1,3 mld. euro şi importăm de 2,7 miliarde de euro.

Iohannis a vorbit şi despre importanţa parteneriatului dintre cele două ţări, indicând Polonia drept „unul dintre cei mai importanţi parteneri strategici şi un mare prieten“.

„Aşa cum v-am asigurat în cadrul discu­ţiilor pe care le-am purtat astăzi şi tete-a-tete, şi cu delegaţiile, ne dorim ca parteneriatul strategic care ne uneşte să devină unul şi mai puternic şi noi suntem total angajaţi în acest sens. Relaţiile dintre România şi Polonia se află la un nivel deosebit de înalt, intensitatea lor crescând în mod impresionat în ultimii ani“, a spus preşedintele României.

Un alt subiect discutat a fost procesul de reformă din Republica Moldova şi din Ucraina şi „menţinerea unui interes special al UE pentru vecinătatea estică“.

„Am hotărât să întărim coordonarea şi aprofundarea cooperării României şi Poloniei în UE atât în plan internaţional, cât şi în lupta contra terorismului şi în chestiunea combaterii statului islamic. Împreună ţările noastre pot fi o voce foarte puternică, atât în plan regional, dar şi în cadrul UE“, a mai spus Iohannis.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO