Eveniment

Preţul grâului este la vârful ultimilor cinci ani. Fermierii români îşi numără milioanele

Preţul grâului este la vârful ultimilor cinci ani....

Autor: Roana Rotaru

10.08.2018, 00:08 3223

Preţul grâului este cu 20% mai mare decât anul trecut din cauza condiţiilor meteo extreme din Europa. Cu o producţie de 10 milioane de tone în valoare de circa 2 mld. euro, România este pe locul 5 în UE.

Fenomenele meteo extreme de anul acesta au dus preţul gâul la cel mai înalt nivel din ultimii cinci ani, de 211 euro pe tonă, adică 0,9 lei pe kilogram, potrivit cotaţiilor bur­siere internaţionale.

Europa de Vest s-a confruntat cu o secetă puternică, iar Europa Centrală şi de Est cu ploi.

„Principalul motiv care a dus la creşterea preţului grâului în ultima perioadă este seceta foarte mare din Europa de Vest unde s-au înregistrat scăderi mari de producţie, dar şi de calitate. În Europa Centrală şi de Est, şi deci şi în România, cantităţile mari de precipitaţii care au căzut în perioada recoltatului au dus atât la pierderi de producţie, cât şi de calitate, astfel cantităţile de grâu de panificaţie au fost semnificativ mai mici“, a declarat pentru ZF Angelo Nicolae, directorul BriseGroup, unul dintre cei mai mari traderi români de cereale, cu afaceri de 643 mil. lei (141mil. euro) în 2017.

România este pe locul cinci în UE la producţia de grâu, cu circa 10 milioane de tone, adică o producţie în valoare de aproximativ 2 mld. euro. Dacă s-ar păstra producţia de anul trecut, creşterea de preţ ar aduce în buzunarele fermierilor un plus de 20%, adică 400 mil. euro.

Anul trecut, România a obţinut locul I în UE la producţia de floarea-soarelui, locul  2 la porumb după Franţa, locul 4 la cartofi şi locul 5 la grâu, potrivit INS. În ciuda recoltelor record obţinute, România s-a menţinut pe locul 8 în topul celor mai mari puteri agricole din UE în 2017, după Franţa, Germania, Italia, Spania, Marea Britanie, Olanda şi Polonia.

Agricultura României a avut în 2017 o contribuţie de 0,7% la creşterea economică de 6,9% a României, la jumătate faţă de contribuţia comerţului.

Creşterea puternică a agriculturii din 2017 va pune probleme creşterii economice din 2018, în contextul în care rezultatele excelente din 2017 vor fi greu de egalat.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO