Eveniment

Preţul porumbului a coborât cu 5% în portul Constanţa

Sursa foto - AFP

Sursa foto - AFP

Autor: Gabriel Razi

24.10.2014, 00:04 291

Preţul porumbului încărcat pe vas în portul Constanţa (FOB) a coborât cu 5% la 149 euro/tonă în ultimele două săp­tă­mâni şi rămâne cu 30 euro/tonă peste preţurile pe care le pri­mesc fermierii la poarta fermelor din Bărăgan. Preţurile primite de fermierii locali sunt comparabile cu cele obţinute de alţi producători din UE şi în unele cazuri chiar peste cotaţiile de pe alte pieţe mai mature.

Agricultorii din Bulgaria vindeau ieri porumbul cu 112 euro/tonă, cei din Un­garia cu 115 euro/tonă, iar polonezi se mulţumeau cu 116 euro/tonă, a arătat un raport dat ieri publicităţii de Comisia Europeană.

Reducerea preţurilor cu cel puţin o treime faţă de sezonul anterior a redus drastic marjele de profit făcute din porumb, în alţi ani una dintre cele mai profitabile culturi din mixul agricul­to­rilor. La o recoltă medie de 7 tone/hectar, un fermier din estul Europei încasează în prezent 800 euro/hectar cu o marjă brută de 25%.

Între economiile din Uniunea Euro­peană, Ro­mânia este cea mai ex­pusă pe căderea pre­ţurilor la po­rumb pentru că acest produs acoperă 2,6 milioane de hec­tare, cea mai întinsă suprafaţă între toate culturile cerealiere.

Valoarea recoltei de porumb va coborî cu un miliard de euro, adică un minus de aproape 40% faţă de nivelul de anul trecut. Porumbul va aduce fermierilor 1,6 miliarde de euro în acest sezon, în loc de 2,6 miliarde de euro cât a adus anul trecut. Exportatorii de materii prime agricole au livrat deja 400.000 de tone de porumb în străinătate în primele două săptămâni ale lunii octombrie, ceea ce plasează pentru moment economia românească pe primul loc în UE în rândul exportatorilor.

Producţia de porumb din 2014 este de 11,3 mil. tone, a treia cea mai mare din ultimii 27 de ani, iar diferenţa faţă de maximul istoric din 2004 este de 3,2 milioane de tone.

România are însă cea mai slabă productivitate la porumb din UE, cu numai 4,4 tone strânse de pe fiecare hectar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO