Eveniment

Pro şi contra unui „monitor“ al preţurilor din hipermarketuri

Pro şi contra unui „monitor“ al preţurilor din...

Autor: Cristina Roşca

28.01.2015, 00:04 936

„Monitorul preţurilor“, un portal online unde se pot compara preţurile din magazinele de comerţ modern, este susţinut de Consiliul Concurenţei în timp ce Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) susţine că este o iniţiativă inutilă.

La finalul anului trecut guvernul a aprobat memorandumul privind înfiinţarea unui sistem de monitorizare a preţurilor bunurilor de consum, potrivit reprezentanţilor Consiliului Concurenţei. În acest sens va fi realizată o platformă online care va afişa săptămânal preţu­rile produselor care fac parte din coşul zilnic al populaţiei. Obiectivele proiectului sunt pe de o parte informarea consumatorilor care vor putea compara preţurile şi identifica magazinele de unde pot cumpăra alimentele de bază la cele mai mici preţuri, iar pe de altă parte scăderea preţurilor ca urmare a creşterii concurenţei între magazine, spuneau recent reprezentanţii Consiliului Concurenţei.

„Monitorul preţurilor este un proiect util consumatorilor care are susţinerea guvernului. Acesta a aprobat la sfârşitul anului 2014 memorandul privind crearea sistemului de monitorizare a preţurilor bunurilor de consum. În acelaşi timp, Comisia Europeană încurajează statele membre să utilizeze instrumente care oferă consumatorilor acest tip de informaţii. În vederea punerii în practică, vom discuta cu actorii implicaţi şi vom identifica cele mai bune soluţii“, spune Bogdan Chiriţoiu, pre­şedintele Consiliului Concurenţei.

Pe de altă parte, Delia Nica, director executiv al AMRCR, afirmă: „Nu înţelegem nici viteza uimitoare cu care guvernul a avizat memorandumul privind înfiinţarea  monitorului preţurilor, într-o lipsă totală de transparenţă şi fără consultarea prealabilă a părţilor vizate de acest proiect. Executivul pare să nu se fi gândit nici la resursele umane suplimentare necesare din partea retailerilor pentru operarea aces­tui sistem, efort care nu le-ar mai permite acestora să rămână competitivi pe o piaţă extrem de sensibilă la costuri“.

AMRCR a informat, în scris, săptă­mâna trecută, asupra acestei decizii, atât Consiliul Concurenţei, prin persoana preşedintelui Bogdan Chiriţoiu, cât şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

„AMRCR înţelege că monitorul preţurilor copiază un model din Grecia, o alegere pe care o consideră total neinspirată, având în vedere că este o piaţă unde nu sunt prezente mari lanţuri comerciale internaţionale, lucru comunicat atât Consiliului Concurenţei cât şi ANPC. Acesta este şi motivul pentru care o iniţiativă similară, denumită Observatorul Preţurilor, a fost abandonată de cei care au încercat să o pună în practică, foştii miniştri PDL Adriean Videanu şi Ion Ariton“, conform AMRCR.

Aceasta a fost constituită în anul 2003 şi are în acest moment următorii membri Cora, Carrefour, Auchan, Kaufland,  Selgros, Metro Cash & Carry, Billa,  Mega Image, Penny Market, Lidl, Praktiker, Bricostore, Baumax, Dedeman, Hornbach şi Mobexpert.

AMRCR mai spune că în lanţurile de comerţ modern modificări de preţ pot avea loc zilnic, sau chiar de mai multe ori pe zi, în funcţie de dinamica pieţei. Ei mai spun că un sistem online va fi dificil de utilizat de o gospodină din Titan care nu navighează permanent on-line şi are la dispoziţie doar mijloacele de transport în comun (altfel costul transportului ar putea depăşi avantajul preţului redus)† pentru a se deplasa la un magazin din Chitila în timp util pentru a „prinde“ reducerea la mălai, ca să nu mai vorbim de situaţia în care aceasta ar fi interesată şi de preţul la cartofi iar cel mai mic preţ pentru acest produs se află la o locaţie din Berceni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO